Sirene pentru o noapte
Pe malul mării printre flori și invitați dichisiți în costume tradiționale, doi tineri își unesc destinele. Ea poartă o rochie roșie lungă si părul negru îi curge necoafat pe umeri. El, un indian frumușel cu părul ușor grizonat poartă pantaloni roșii tradiționali, cămașa albă și sacou. Ceremonia se finalizeaza repejor și câteva artificii trase de la o distanță riscantă încheie ceremonia, veselă de altfel.
Câteva artificii aterizează lamentabil pe plajă riscând să răneascăa participanții dar asta e doar o normă europeană – pe acolo nimeni nu pare a se sinchisi de asta. Pe un covor roșu așternut direct pe nisipul plajei, mirii și invitații se retrag către terasa în aer liber frumos decorată în vederea petrecerii. Un japonez și doi indieni se căznesc să lansezese un lampion. Două din însoțitoarele mele sar în ajutor și cumva după lupte seculare lampionul zboară spre îndeplinirea dorințelor rostite în gând și pentru binele noului cuplu.
Muzica pornește brusc și aștept cu curiozitate celebrele dansuri bollywoodiene. Nimic de acest gen, D.J-ul, cu un puternic accent britanic are un repertoriu de pe vremea copilăriei mele cu ABBA & co dar pe care nuntașii se străduiesc să danseze disciplinați. Fetele mele vesele încep să danseze pe marginea piscinei și să facă atmosferă. Nu mai știm dacă nunta e la ei sau la noi cert este că cele două tabere una pe terasă și alta pe marginea piscinei – încep să comunice prin dans. Vin fotografii dar nu ca să pozeze nuntașii ci pe noi. Acum nu vă imaginați că eram indecente – eram doar foarte vesele și dănțuiam de parcă era nunta celei mai bune prietene. Mirele se sesizează și ne dăruiește o sticlă cu alcool nu mă întrebați cu ce căci nu e punctul meu forte 😊 – ne mulțumește că ii apreciem petrecerea. Numai că nunta se termină brusc după vreo două ore în care apucăm totuși să exersăm și ceva mișcări … bollywoodiene. În tot acest timp mirele nu și-a dansat în niciun moment mireasa și chiar mă întreba dacă chiar mai sunt împreună sau s-a răzgândit.
Luna se ridică îmbietoare pe cer iar marea ne cheamă așa că, râzand ca niște puștoaice – noi cele 10 fantastice, alergăm spre mare pentru a ne pierde puțin în valurile ei. Nu mai există teamă, nu mai există vârstă, există doar copila din fiecare din noi… și râdem – aproape isteric gândindu-ne că toate femeile arată slim în întunecimea nopții… Dezbrăcate de convenții sociale cele zece fantastice se aruncă în valurile mării și credeți-mă nu e nimic mai minunat decât să te uiți la stele în timp ce tot corpul se lasă purtat de valuri sub lumina îngăduitoare a lunii. Ne număram în tăcere ca să fim sigure că ieșim tot zece din apă și râdem, așa cum nu am mai facut-o demult, cu poftă, de uitare, de alungare, de viață, de fără de vârstă, de bucurie, de a fi.
Ieșim tiptil și defilăm fără să vrem în costume de baie prin fața unor nuntași adormiți în timp ce în urma noastră numai tălpile noastre umede impregnate pe lemnul podelei si luna – ne spun povestea. Sirene pentru o noapte.