Cea mai bună versiune a ta e suma tuturor eșecurilor, durerilor și lecțiilor tale!
Le vede, stau în așteptare azi, în zi de sărbătoare – o așteaptă pe ea. Amalia cea de acum. E ziua lor.
Stau toate în picioare, în cerc, nu se ating. Prima oară o îmbrățisează pe copila Amalia, cea plină de neastâmpăr, cea însingurată, cu ochii mari întrebători și părul lung. Are genunchii plini de răni, e plină de imaginație în jocurile ei lipsite de prea multe jucării, visează mult și des în nopțile-i în care mama o lasă singură pentru a merge la serviciu. Ii simte nevoia de dragoste și îi dăruiește în acea îmbrățișare – toată iubirea ei. Îi șterge ochii, îi aranjează părul, îi oblojește genunchii zdreliți și o lasă în lumina soarelui cu ochii zâmbitori. Păstrează neastâmpărul și curiozitatea copilului, alungă tristețea.
Se îndreaptă către ea, adolescenta Amalia. Înaltă, brunetă, melancolică și visătoare. O îmbrățișează strâns. Cât zbucium acolo în inima ei, câtă poezie în sufletul ei. Câtă nevoie de îmbrățișare. Cât idealism. Îi mângâie ochii mari și părul scurt. Îi dăruiește curajul și încrederea ei de acum. O ciufulește afectuos. Păstrează poezia din suflet, iubește-ți melancolia.
Tânăra Amalia se simte prinsă în capcana propriilor neputințe. E timidă, e ezitantă, e inconsecventă, e îndrăgostită. Face greșeli suferă și crește din suferință cât alții în cinci ani. Învață, muncește, iubește. Amalia cea de acum se abține să mai fie atât de critică cu acea versiune a ei. Îi întinde mâna, se uită în ochii ei și-i promite că nu o să-i mai urască neputințele , o acceptă cu iubire. Păstrează iubirea, conștientizează-ți evoluția.
Amalia cea de acum, e cea mai bună versiune a ei de pană acum. Cea mai bună versiune a ta vine din suma tuturor eșecurilor, durerilor, lecțiilor și victoriilor tale! Le înlănțuie pe celelalte trei într-un dans vesel al vieții și al speranței, al acceptării și al devenirii. Le zâmbește cald, le dă din forța și curajul ei celorlalte trei. Le ocrotește și le absoarbe în inima ei ca pe trei raze ce o vor însoți de-a pururi în călătoria ei. Pe fața ei zărești acum și ochii curioși ai copilului, și melancolia adolescentei, și privirea iubitoare a tinerei. Pășește înainte purtându-le în inima ei – a mai trecut un an dar cine stă să îi mai numere? Vârsta e doar un număr inventat pentru a ne reaminti că viața e scurtă și că merită trăită din plin. La mulți ani și vouă!