Simțiți mirosul teilor?

Azi, dis de dimineață, mă întorceam grăbită să ajung la rutina mea cotidiană. Străbat o alee din parc. Încă se simte mirosul teilor. Deodată, în timp ce mă grăbeam absentă la ce e în jur și concentrată mental pe “to do-ul” zilnic, o imagine îmi face stop joc: un bătrânel cam la vreo 85 de ani îmbrăcat în haine deschise de vară – împinge din greu un cărucior cu roțile. În timp ce căruciorul înaintează cu greu împins de mâinile-i tremurânde – realizez că pasageru-i este o doamnă, la fel de respectabilă că vârstă, victimă probabilă a unui accident vascular. Până aici veți spune, nimic senzațional. Ceea ce fac cei doi însă, mi-a schimbat ziua. El – îi arată teii înfloriți iar Ea – poate iubirea vieții lui – exclamă, încercând să articuleze Bucuria atât cât îi permite boală. Sunetele țin loc de cuvinte. El – “si uite dragă și cireșii, sunt plini, uite sunt plini de cireșe negre”. Ea – sunetele nearticulate se întețesc în semn că înțelege și că imaginea o bucură. El -“simti mirosul teilor? În spatele mele sunetele măcinată de boală transmit Bucuria.

Uităm să trăim, uităm să privim cerul, să ne luăm perechile de mână și să simțim mirosul teilor împreună, uităm să privim natură așa cum merită să fie privită. Ce bine e să poți face uneori Stop/Joc!