Scrisoare din 2045
Se crapă de ziuă. Sunt ani buni de când reușesc să mă trezesc înainte să sune alarma telefonului. Resetez alarma, iau primul device ce îmi pică în mână și îmi accesez mesajele. A devenit obișnuință. Un mesaj video îmi atrage atenția. La început nu înteleg ce se întamplă și îl închid speriată. Respir adânc și apoi redeschid.
Pe ecran apare o doamnă în vârstă, ceva din chipul ei îmi e atât de familiar. Are în jur de 75 de ani, părul alb tuns scurt și ușor ciufulit. E îmbrăcată sport. Deși ochii îi sunt obosiți și vocea ușor tremurată are ceva, ceva ce te face să o asculți. Nu înțeleg ce vorbește pentru că mintea mea nu o ascultă, sunt atrasă ca un magnet de chipul ei, seamăna cu mama, dar nu e mama, seamana cu mine, dar nu, nu am cum să fiu eu…
În fundal se zăresc vehicule aeriene ce străbat văzduhul rapid. În jurul doamnei se agită un roboțel ce ba îi aduce un pahar cu apa, ba butonează niște telecomenzi care fac lumina de afară să fie mai îngăduitoare, ba emite niște vapori ce par că fac ca atmosfera să fie mai respirabilă…
Creierul meu percepe ca dintr-un tunel un mesaj repetitiv ce pare să vina din ecranul device-ului meu:” Nu te întreba cum, doar ascultă! Nu te întreba cum, doar ascultă…”. Închid ochii și doar ascult.
”Draga mea, știu, e posibil ca acest mesaj să te socheze. Dacă stau să mă gândesc bine, aș fi simtit la fel în locul tău. Da, intuiția ta a realizat corect: Eu sunt TU, cea care ai devenit, aproape de finalul cursei numită viață. Cu noua tehnologie îți pot adresa acest mesaj în timp, iar timpul meu acum este 2045. Da, știu – mereu spuneai că o să fii o doamnă în vârstă cool, care va continua să-și testeze limitele indiferent de reumatismele și lentoarea vârstei. Înconjurată de oameni iubitori și o hoardă de strănepoți. Lucrurile nu sunt departe de aceasta proiecție, dar oarecum diferite de cum ne imaginam acum 30 de ani. Sunt cool? Dacă faptul că reusesc să mă adaptez la fiecare tehnologie noua ce apare și crede-mă, apar săptămânal – înseamnă să fii cool, atunci sunt. Nu sunt chiar în căsuța viselor așa cum o gândeam acum 30 de ani, sunt într-un Seniority Hub, trăiesc într-un fel de capsulă pentru oameni ca mine, care pot comunica oricând online cu cei din familie sau pot accesa memoriile personale cu un singur click. Sunt asistată medical de roboți care știu chiar să ne țină și companie. Nu mă plâng, sunt chiar foarte bine. Uneori mi-e dor de mesele noastre în familie, de zgomotul nepoților, într-un cuvânt de tradițional. Acum tot ce e tradițional a devenit old fashioned… Dar nu asta vreau să-ți spun.
Într-una din zile, accesasem din întâmplare amintirile mele din anul 2015 și am revăzut atunci albumul ”7 ani fantastici”. Cu ajutorul programelor de aici, mi-au fost aduși în prim plan toți acei oameni care m-au ajutat să clădesc ceea ce avea să devină un business internațional. Tehnologia mă ajută să par că am o memorie de elefant, deși știu că nu mai e chiar așa :). Uite așa mi-am adus aminte de Carol. Psiholoaga din UK care, după o zi istovitoare, mi-a spus ceva, ceva ce mi s-a înfipt adânc în mine și a rămas acolo ca o ancora pozitivă: ” Tu, Amalia, tu poți să devii orice. Poți să fii și Director într-o multinațională, dar poți la fel de bine să ai și propriul tău business”. Am realizat ce barieră mare s-a ridicat din mintea mea în momentul în care ea a rostit acele cuvinte. Nu i-am mulțumit niciodată așa că poate vei avea tu timp să o faci curând!
Apoi mi-am adus aminte de Bikram, mentorul meu indian. El m-a învățat ce înseamnă de fapt să conduci prin influență chiar și atunci când nu ai niciun subordonat. Anii au trecut, nu am mai ținut legătura, dar sfaturile și puterea exemplului său personal m-au ajutat și acum realizez cât de mult. Așa că fii un mentor bun pentru discipolii tăi, continuă să dăruiești!
Să nu-l uit pe Joel, coach-ul meu. Și acum îmi vine să râd cum l-am angajat. Eram în San Francisco la o conferință despre Women Leadership și tipul a ținut un speech motivațional despre puterea femeii leader de a depăsi bariere și, în primul rând, propriile sale bariere. Mi-a plăcut atât de mult încât a doua zi i-am scris și l-am întrebat tam nesam dacă nu vrea să fie coach-ul meu. Și a zis da. M-a ajutat să aduc o mai bună balanță vieții mele și să îmi inchid laptopul în portbagaj atunci când veneam acasa pentru că o cam luasem razna … workaholica deh.. Continuă să aplici ceea ce te-a învățat Joel, pentru că viata fără fun, fără prieteni, fără familie nu are nici un haz…
Tot scotocind prin memoriile anilor 2008-2015 l-am zărit pe Mihai. Tipul ăsta impetuos a apăsat într-o zi pe butonul care trebuie și el nici măcar nu știe că a făcut-o. Încă pendulai între a continua să faci un rol global într-o multinațională și a porni propriul tău business. Mihai printr-o tehnică simplă ti-a bagatelizat teama ta de atunci și ți-a zis sarcastic „Ce mare scofală să-ți deschizi o firmă?” M-am enervat atunci pe neputința mea și pe zicerile lui usturătoare, dar a contat pentru că iata, până la urma ai făcut-o și uitându-ma de aici din 2045 nu a ieșit tocmai rău 🙂 Așa că spune-i lui Mihai cât de mult a contat acel ”șut” pentru tine.
Hmmm, și Victor. Da, ultimul născut. Acea maternitate ți-a adus pe lângă magia unei noi vieți și un dar. Ai avut timp pentru tine, timp de introspecție, timp pentru a te redescoperi și a te reinventa. Victor e un dar prețios pe care viata ți l-a facut – ai castigat un fiu, dar ai câștigat un drum nou în viață, drumul tău.
Ce caraghios, uite mi-am amintit cum ai cunoscut-o pe Sonia. Era o zi frumoasă de vară, erați amândouă în gradina unui restaurant chic din buricul orașului de atunci. Tu aveai nevoie de cineva care să știe cum să scoată ce-i mai bun din ceea ce știai să faci și să arate lumii cine ești tu cu adevărat. Celelalte încercări eșuaseră lamentabil. Deja nici nu mai aveai răbdare să încerci. Iar ea, stătea acolo la masă, zgârcită la vorbă, ironică și usturătoare și ți-ai spus atunci în gând: ”Doamne niciodată nu voi putea să lucrez cu ea”. Bag de seama că Sonia era telepata pentru că imediat a spus: ”Știu că eu îi sperii pe oameni, dar să știi că pot fi și prietenoasă și cool”. Și cu asta te-a cucerit. S-a dovedit o alegere bună. Am pornit la drum împreună și pe bucata aceea de drum multe lucruri faine am reușit să facem împreună.
Mda, să nu uit. Vezi fotografia acestui bătrânel respectabil. Acum joacă golf pe simulator pentru că te-ar fi salutat personal. Chiar dacă nu mai are păr și e ceva mai aplecat de spate – a rămas în continuare cel mai mare fan al tău. Vlad, cu simțul său practic și mai ales cu simțul său critic ca un bisturiu – te-a readus de multe ori din visările tale la realitate și ți-a spus de ce aia nu va merge în veci sau de ce aceea are șanse să meargă. Te-a ancorat bine în realitate chiar și atunci când tie îți plăcea să te iluzionezi frumos. Și te asigur că la fel face și azi, unele lucruri nu se schimbă niciodata, nici chiar în 2045.
Așadar draga mea fantastică, acum că tot sărbatorești acești 7 ani fantastici, nu-i uita pe Carol, Bikram, Joel, Mihai, Sonia, Victor, Vlad – și ei 7 fantastici în felul lor! Arată-ți recunoștința!”
Brusc imaginea devine neclară și un sunet sâcăitor îmi rupe filmul brusc. Era alarma. 6:45. O noua zi. Hmmm, afurisite vise, acum chiar că m-am întrecut pe mine. Mi-aduc aminte de campania Fantastic 7, mda, redacția încă îmi așteaptă articolul cu cei 7 ce mi-au influențat viața în ultimii 7 ani. Sunt atât de mulți, e greu să mă limitez la 7, dar cred că am o idee despre ce voi scrie așa că „Pe curând”!