Scrisoare către fiul meu, Victor
Uneori, universul ştie să te surprindă, frumos şi tulburător în acelaşi timp. Trei ani am sperat că voi aduce pe lume un copil şi când mă resemnasem şi cochetam deja cu adopţia a apărut Ştefan. Apoi alţi trei ani luungi şi aproape fără de speranţa în aşteptarea celui de-al doilea copil. Cine a trecut prin astfel de încercări ştie cam prin ce furci caudine treci… Doctorii dădeau din umeri şi recomandau in vitro nu înainte însă de a suferi o operaţie menită să nu-mi accentueze unele probleme de sănătate. Universul a decis că aşteptasem şi mă rugasem destul şi uite aşa a apărut al doilea băiat, Horia. În mintea mea tabloul se completase.
Dar destinul a vrut că noi să fim părinţii tăi şi în ziua în care doctorul mi-a spus: ”Doamna Sterescu, o să mai aveţi un baiat” mi-am spus că TU nu ne-ai ales întâmplător pe noi să-ţi fim părinţi. Simţeam cumva că TU îmi vei aduce multe transformări în viaţa mea şi nu m-am înşelat… Mi-ai dat repaos să mă gândesc la sensul vieţii mele şi la ceea ce vreau să fac mai departe, mi-ai dat ocazia să fac schimbări importante pe care ezitam să le fac…
În timpul sarcinii un virus luat de la unul din copii mi-a creat mari probleme de sănătate, am tuşit trei luni de zile non stop până când într-o zi ceva a crăpat fizic în mine (doctorii nu ştiu nici acum dacă a fost pleura plămânului sau o coastă de la atât de mult efort). Internată de urgenţă în luna a 7-a mă întrebam în fiecare zi dacă antibioticele și cortizonul servite zilnic, omul care murea efectiv în horcăituri în faţa mea la reanimare în Floreasca sau aparatul de radiografie portabil pus unui bolnav lângă patul meu nu ţi-au făcut un rău iremediabil. Dar TU ai ştiut să te lupţi pentru că TU trebuia să te naşti, perfect, sănătos şi victorios după atâtea încercări. De aceea te-am numit simplu Victor. Pentru că ai învins încă înainte de a vedea lumina zilei şi am credinţa că aşa vei rămâne.
Azi, împlineşti 3 ani. Şi eşti luminos, vesel, blând, hotărât şi mai ales iubitor, foarte iubitor. Eşti mezinul casei, dar tu puiule vrei să fii mare repede – ai crescut ca Făt Frumos şi lumea spune despre tine că eşti geamănul lui Horia, ai vorbit mai repede, ai făcut paşi mai repede – la tine totul este pe fast forward şi nicio explicaţie din lume nu ţi-ar opri avântul pentru că tu ai întotdeauna argumente la orice, aşa cu vorbele tale uşor sâsâite şi cu figura ta de omuleţ serios. Ţi-am promis că de ziua ta vom merge la Paris acolo unde am fost cu fraţii tăi anul trecut şi tu erai prea mic să mă însoţeşti. Azi îţi voi arăta oraşul luminii dar el va păli sub lumina zâmbetului tău. Îţi voi arăta Tour Eiffel însă şi el va păli căci tu te crezi super erou şi ai credinţa că poţi zbura dincolo de turn şi înapoi. Şi mai ştiu că te vei bucura, enorm – fiindcă pentru câteva zile voi fi, aşa cum spui tu: ”Mama mea şi numai a mea”.
La mulţi ani, copile drag! Superman şi Spiderman şi Batman şi Donatello pălesc în faţa dorinţei tale de a fi campion – TU eşti deja supererou, în felul tău. Luminos, vesel, blând, hotărât şi mai ales iubitor, foarte iubitor.