Retragerea din activitatea profesională – sfârșit sau un nou început?

Japonezii din nordul insulei Okinawa sunt recunoscuți a fi printre cei mai longevivi locuitori ai planetei. Centenarul e o vârstă comună sărbătorită adesea aici. Printre secretele longevității lor stau practici de bun simț ca:

– Stomacul la 80%! Nu mânca niciodată până la sațietate!

– Înconjoară-te de prieteni, fi parte a unei comunități!

– Reconectează-te la natură!

– Fă mișcare și fii în formă pentru următoarea ta aniversare!

– Fii mereu activ, provoacă-ți mintea și nu te pensiona NICIODATĂ!

Pe de altă parte o doamnă din România pe care o respect, îmi povestește că tocmai a fost la întâlnirea de 45 de ani de la absolvire și că frecvent, cea mai des menționată realizare a participanților a cam șocat-o:

”Ma bucur că am reușit să depun dosarul de pensie” sau ”Mă bucur că am ieșit la pensie!”.

E surprinzător când pensionarea/retragere din activitate devine o aspirație dar în același timp și o barieră invizibilă pe care o setăm minții noastre. Nu vorbesc aici de aspectul material, sunt mulți oameni cu probleme, mă refer la auto-excludere, la lipsa sensului pentru următoarea etapă a vieții noastre.

Și acum te întrebi, câti dintre pensionarii ce nu mai au un scop/obiectiv, o ocupație a minții, socializare frecventă se sting mai rapid decât anticipau?

Dincolo de problemele materiale, de grija facturilor, de pensii speciale sau pensii prea mici rămâne problema integrării acestor oameni în flux – vârsta pensionării legale nu e sfârșitul, poate fi un alt început.

Dar și aici e nevoie de educație. Retragerea din activitate in comunism a bunicilor și viața de după nu mai seamănă cu retragerea de acum a părinților, retragerea din activitate a generației mele nu va semăna cu nimic din ce a fost.