Outsourcing Romania – 5 semne ce pot prevesti un eventual colaps

Lucrez în industria de outsourcing încă din 2005, i-am trăit primii pași și am pus și eu ceva cărămizi la avântul său, am creat Shared Service Centere de la zero în țară și apoi le-am replicat în China sau India, în 2008 lansam primul blog pe teme de leadership în outsourcing, in 2011 participam la primele discuții de înființare a unei Asociații pentru business services în România- viitoarea ABSL  iar in 2012 lansam primul portal al comunității – Outsourcingadvisors.ro, platformă menită să informeze, să educe și să-i conecteze pe cei din industrie. Din 2013 fac în mod constant consultanță celor interesați să își externalizeze serviciile în spațiul de outsourcing românesc, echipa mea furnizează traininguri de nișă pentru organizații de tip Business Process Outsourcing/Shared Service Centers iar prin prezența mea în diverse comunități de profil din orașele mari ale tării, sunt la curent cu zbaterile industriei.

Ceea ce urmează să scriu mai jos este opinia mea personală, sunt convinsă că leaderii ce conduc companii de BPO sau Shared Service Centers cunosc semnele și fiecare acționează conform interesului organizației din care face parte dar nu neaparat în interesul acestei industrii în România. Semnele unui potențial colaps au aparut incă din 2008 însă acestea s-au acutizat in ultimii 3 ani așa cum mulți leaderi din industrie au menționat în cadrul evenimentului recent ”People in Shared Service Centers and Outsourcing” – desfasurat in Octombrie la București.

Un eventual colaps al industriei de outsourcing din România și nu mă refer aici la producătorii de software ci strict la BPO si SSC se poate traduce prin:

1. Pierderea atractivității României ca destinație de outsourcing în contextul in care nu mai putem vorbi nicidecum de locație low cost și direcționarea de business nou către alte destinații.
2. Imposibilitatea de a asigura business continuity dar și de a acomoda cererile crescânde de externalizare în România prin scăderea dramatică a numărului de resurse competente existente pe piața muncii în raport cu cererea constant crescută de resurse umane în special în orașe Tier 1 (București) și Tier 2 (Cluj, Iași).
3. Accentuata lipsă de competențe de limbă străină în special pe limbi rare,  ”large number languages ”precum si  a competențelor tehnice solicitate de aceasta industrie.

Știu că unii vor spune că am o abordare pesimistă întrucât nu au răsărit locații multilingvistice alternative la România ca destinație de outsourcing (incă) dar mai bine trag un semnal de alarmă acum decât să ne văicărim ulterior când alții, prin headquarter-urile lor vor pune degetul pe o altă destinație și vor reloca masiv operațiuni din România către ale locații promițătoare.

De ani de zile, leaderii acestei industrii în România se plâng și verbalizează la orice eveniment de profil cam aceleași lucruri: lipsa suportului guvernamental, parteneriatul cu Ministerul Educației nu e susținut pe terme lung, bătalia pentru resurse si de aici bătălia salariilor, lipsa de informații centralizate pe industrie, dificultăți în managementul și motivarea generațiilor X și Y.

Așa că ce-ar fi dacă…

Ce-ar fi dacă am ramâne cât mai puțin in zona lui  ”mi-aș dori” și ne-am concentra mult mai mult pe  ”a face împreună” concret la nivel de industrie? Ce-ar fi dacă am înlocui mai des ” inițiativa companiei noastre este” cu acțiuni cu efect în ”interesul industriei noastre în România ”? Și dacă am dreptate și trăim semnele unui potențial colaps, cum îl putem transforma în altceva? Cât de pregătiți suntem ca să încetinim motoarele, ca să reducem ritmul creșterii? Cum putem menține avantajul competitiv ca destinație de outsourcing în contextul in care nu mai apasăm atât de tare pe piciorul accelerației? 

Nu doresc să ofensez pe nimeni prin ceea ce scriu și cu atât mai puțin pe cei care se străduiesc să mențină prin acțiunile lor , o Românie atractivă pe harta outsourcing-ului mondial dar prea au devenit puținele evenimentele ale industriei un fel de litanie generalizată.

Iată cele 5 semne ce pot semnaliza colapsul viitor al industriei sau procesul său de transformare:

1. Lipsa unei agenții naționale de informare pentru potențialii investitori in outsourcing sau pentru cei ce vor sa se relocheze în alte orașe din România –  lipsa de studii, statistici, informații, a generat uneori decizii de business luate dupa research-uri sumare, empirice,  a determinat o concentrare masivă a investitorilor pe București, Cluj și mai nou Iași – orașe ce efectiv se sufocă sub presiunea batăliei ofertelor si beneficiilor de orice fel. Secătuite de valuri mari de ”employee attrition” companiile caută disperate orice fel de info despre alte potențiale locații în România din Tier 3 pentru a nu pierde batălia costurilor.
2. Lipsa unui parteneriat Guvern – Industria de Outsourcing pe termen lung: începând cu 2005 de fiecare dată când se schimba Ministrul Comunicațiilor trebuia să explicăm Guvernului ABC-ul outsourcing-ului. Cu guvernul actual am simțit o îmbunătățire radicală a dialogului cu reprezentanții industriei. Se vorbește de România digitală, E-Governance și alte inițiative. Din păcate chiar dacă strategiile și inițiativele Guvernului actual se vor tranziționa către noul Guvern, industria nu are nicio garanție că noii guvernanți vor continua ideile bune ale Guvernului anterior și iată o vom lua a nu știu câta oara de la zero în timp ce alte țări competitoare din regiune vor continua să ofere reduceri prin programe guvernamentale, informații prin agenții naționale specializate, buget pentru promovarea  țării lor ca destinație de outsourcing chiar și implicarea ambasadelor lor în procesul de promovare.
3. Ne-a secat fântâna. Povesteam într-un articol anterior că industria asta și bătălia din ce în ce mai acerbă pentru resurse umane competente, seamană cu verile pline de arșiță de  la țară în care fântânile satului se goleau rapid de apa bună, curată. Unii săteni se foloseau de vicleșuguri (în cazul de față li se spune strategii de recrutare/atragerea talentelor) și mergeau pe furiș noaptea la fântâna cea mai bună din sat și o goleau de ce era mai bun iar dimineața cei ce credeau că s-au trezit devreme realizau că le mai rămasese doar o apă mâloasă greu de colectat si nu chiar atractivă. Cam acolo suntem și noi în bătălia pentru resurse. Ne seacă fântâna, importam resurse de prin Moldova sau Ucraina si surpriză, si polonezii fac cam la fel .. cu noi, căci da – la nivel european populația îmbătrânește și fântâna cam seacă peste tot.  În paralel facem eforturi să repatriem resurse. Sugrumăm orașe ca și Cluj si curând Iași în timp ce în București rezistă cine poate. Există inițiative locale bune, menite să accelereze ritmul de dezvoltare a viitoarelor resurse însă insuficient ca să satisfacă cererea curentă sau masivul traseism pe ruta celui care oferă mai mult.
4. Universitățile nu pregătesc ce trebuie. Chiar daca există programe de master nou create pentru industrie – per total Ministerul Educației nu ține ritmul cu adaptarea curriculei de training la nevoile unuia din cei mai mai angajatori ai Romaniei – industria de outsourcing.
5. Slaba reprezentare a industriei de outsourcing in România, fracționarea acesteia în asociații diferite pentru call center, business services și antreprenori in outsourcing. O Singură Voce – tare mult îi lipsește asta acestei industrii pentru a avea capacitatea să influențeze mai mult dar și să coaguleze un nucleu de lideri în industrie interesați să susțină continuitatea acestei industrii în România pe termen lung și nu doar pe durata contractelor de management.

Într-o industrie dominată de Millenials si post Millenials, nevoia de a schimba mentalități prin educație continuă –  e mai mare ca oricând. Cum putem adapta mai rapid leaderii din generația X la cerințele celor din generația Y? Cum putem educa părinții celor din Y și Z că un contract part time, programul de lucru flexibl sau munca de acasă sunt OK pentru copilul lor? Cum le putem prezenta mai bine elevilor avantajele de a lucra în aceasta industrie? De ce nu am lua în considerare freelancerii ca resurse temporare? Dar pensionarii?

Cartonașul roșu e pe cale de a fi arătat industriei de outsourcing – soluțiile adoptate până acum satisfac nevoile pe termen scurt ale marilor jucători – depinde numai de leaderii aceste industrii să creioneze acele strategii menite să construiască o industrie puternică pe termen lung. Și dacă ”colaps” e doar ”transformare” și reducerea ritmului de creștere cu care ne-am obișnuit  – atunci cât de pregătiți suntem pentru asta? Cum comunicăm asta pe verticale astfel încât România să ramână in top 50 destinații de outsourcing ale lumii?

Luați-o ca o tema de reflecție sau ca o invitație la dialog.