Office Politics – Poveștile ascunse care dor!

Amalia Sterescu \ Office Politics – Poveștile ascunse care dor!

Te alături unei noi companii cu nume sonor, în șirul de interviuri pe care l-ai parcurs ai auzit numai lucruri bune despre cultura lor organizațională de la oficialii companiei și de la ce se mai vede prin presă, cifrele arată creștere, par flexbili iar planurile lor de viitor sunt ambițioase. Nu ai prieteni în acea firmă și sincer nici nu ai avut vreme să ceri chiar tu ”altfel” de referințe despre cum se fac de fapt lucrurile în companie, acel ”culture check” pe care îl omitem adesea în procesul de angajare –  măcar de la contactele comune de pe LinkedIN. Încântat de oportunitatea unui rol mai interesant și de pachetul de beneficii cu mult mai bun decat ce ai acum, spui ”Accept” și te alături numelui sonor cu entuziasm. Dacă cineva ar fi putut să-ți spună că vei cădea din lac în puț…

Numai că după câteva luni în care ce-i drept, venitul ți-a crescut simțitor și ai avut parte și de ceva programe de instruire utile – începi să te lovești de niște aspecte de care nu ți-a spus nimeni la interviu, angajații nu vorbesc decât în cercuri de încredere despre asta, liderii se fac că nu există, a scrie sau a adresa deschis asta în interiorul companiei poate fi egal cu sinuciderea profesională:

OFFICE POLITICS! Partea întunecată a culturii organizaționale, căci despre asta scriu azi aici! Acel cancer greu de tratat al fiecărei culturi organizaționale dar totuși OPERABIL!

Partea aceea în care deși ar trebui să promoveze cele mai bune idei sau oameni, promovează ”politica” și interesele unui grup minoritar. Partea aceea în care dacă ai un șef care nu te place, nu ți-o va spune în față ci va face tot ce îi stă în putință să demonstreze că nu te ridici la înălțimea standardelor. Partea aceea în care cel mai prietenos coleg îți prezintă cea mai tare idee a ta și și-o asumă cu nesimțire într-un context ce îi aduce mult capital de imagine… Partea aceea în care micro competiția sau comportamente ca bărfa, lipsa de empatie, profit cu orice preț sunt încurajate de sus în jos fără scrupule și apoi ne plângem că nu avem ”employee engagement”… Partea aceea în care din momentul în care anunți că urmează să ai un copil și intri în maternitate e ca și cum ai intrat pe o lista neagră a celor lobotomizați ce nu mai pot sluji cauza…Partea aceea în care e mai simplu să-ți salvezi fundul cu o sută de mailuri acoperitoare decât să faci ce trebuie făcut de dragul unui principiu. Partea aceea în care șeful are o idee tâmpită și alți zece se întrec în a o susține! Partea aceea în care unul ratează zgomotos dar când prezintă rezultatele – le cosmetizează de așa natură încât pare un succes și toți aleg să tacă pentru că la un moment dat chiar ei înșiși vor avea nevoie de acea tăcere la masa deciziilor! Și lista poate continua… și continua…

Ca angajați, cu toții trecem prin acel moment trist în care ne pierdem inocența în compania pentru care lucram!

Îmi amintesc și acum momentul când mi s-a întâmplat mie acum mulți ani: ”Clienții sunt pe primul loc!” era mesajul oficial – în realitate clienților li se permitea putere de negociere zero. ”Resursa umana este cea mai de preț resursă a noastră!” se afirma cu orice ocazie în realitate: ”Be happy that you have a job!”…

Mă întreb când ți-ai pierdut tu inocența legat de compania pentru care credeai că lucrai?

Unii pleacă scârbiți, alții rămân pe loc și devin din ce în ce mai buni în a face jocul murdar al influențării pe verticala sau laterala organizației, în funcție de context. Unii obosesc la un moment dat, refuză jocul pentru că realizează că ajung mai mult să apere decât să construiască (cazul meu și nu regret nimic).

Alții se înverșunează și mai mult în a naviga printre toate aceste practici nesănătoase, alții devin experți având înrădăcinată credința că …”omul e un animal politic” până la urmă, că ” trebuie să înveți regulile jocului și apoi să le joci mai bine decât toți ceilalți”…că ”dacă vrei să operezi la nivel înalt într-o corporație e musai să știi să joc șah”… E suficient să dai căutare în Google după citate legate de office politics și te vei minuna de fragmentele de înțelepciune corporatistă…

Dar oare asta e direcția către care trebuie să ne îndreptăm pentru a face din lume un loc mai bun?

Liderii, profesoniștii vor avea întotdeauna agende ascunse, obiective ce intă în competiție cu obiectivele altora, preferințe personale și ar fi o utopie poate să gândim că poate exista în 2022 un sistem fără o doză de office politics dar cred cu tărie în puterea fiecărui membru al echipei de a sancționa, de a verbaliza, de arăta cu degetul practici ce nu ajută business-ul și întregul ecosistem prin gestionarea cu curaj a conversațiilor dificile, prin încurajarea comportamentelor sănătoase și sancționarea celor dăunătoare, prin asumarea cu curaj a unor principii dincolo de dragostea față de scaun și statut!

Cred cu tărie că putem controla DOZA de office politics ajutând liderii să-și asume adevăruri care dor, rezultate indezirabile, decizii proaste și curajul de a opera acest cancer care duce de râpă orice cultură cu intenții generoase pentru lumea de mâine! Dar pentru asta, am nevoie de ajutorul tău!

Cunoscuții mi-au spus ”Amalia, scrie tu despre asta, tu nu ai ce pierde 😊!” Și am decis să scriu un studiu despre acest topic care să reunească cele mai autentice, dureroase, nespuse încă – povești de office politics ale companiilor care operează în România! Și tu mă poți ajuta!

EȘTI GATA SĂ ÎMPĂRTĂȘEȘTI SUB ANONIMAT POVESTEA TA NESPUSĂ ÎNCĂ? AUTENTICĂ, DUREROASĂ, AMARĂ SAU POATE CHIAR HILARĂ? O poți face ACUM, click AICI!

Tăcerea ta nu e de folos! Ajută-mă să expunem împreună practici tendențioase, obiceiuri proaste, toată gama de office politics – le putem privi în față și apoi putem conștientiza mai mult ca oricând că avem forța de a alege: cum vrem să fie compania în care lucrăm, care sunt zonele noastre de non compromis, la ce spunem Da sau Accept de fapt? Acest demers nu este o vendetă împotriva unor companii sau persoane! Se vrea a fi o campanie de conștientizare și de ce nu un viitor antidot. Mă ajuți ca să ne ajutăm reciproc? Îți mulțumesc!

Photo: Valentin Dilță

Data articol: 21 iunie 2022
© 2025 Amalia Sterescu Designed by: Live Design