Oameni din viața amaliasterescu.ro
Cei 7 ani de amaliasterescu.ro m-au învățat multe, iar la rândul meu sper că i-am învățat multe pe cei care s-au oprit să mă asculte, să-mi urmeze sfaturile, pe cei care au îndrăznit. Au îndrăznit să-și urmeze propriul vis. Iar în acești 7 ani am realizat că am influențat persoane din jurul meu, atât prin intermediul blogului, cât și prin cursurile pe care le-am susținut! Le-am mulțumit pentru cuvintele pe care mi le-au spus atunci, le mulțumesc și acum, prin această scurtă colecție de testimoniale!
„Unii spun că frica de vorbit în public este a doua după frica de moarte. Alții spun că vorbitul în public este o artă, accesibilă doar unora, puțini, aleși, cei inițiați și doar după îndelungi și istovitoare pregătiri. Amalia mi-a spulberat ambele mituri în decursul zilei de curs intensiv de Public Speaking la care am participat la București” – Catrinel
“Ziua blogului tau m-a inspirat să-ți mulțumesc pentru tot ce ai scris acolo și să-ți confirm că ale tale cuvinte ajung acolo unde este nevoie. Îți spuneam la un moment dat că l-am citit pe tot, ca să te cunosc bine, înainte de a aplica. M-a ajutat foarte mult în transformarea mea, m-a inspirat și îmi este și acum model. Și pentru că se împlinește un an de când aplicam să colaborez cu tine, nu pot să nu retrăiesc emoțiile de atunci… . Colaborarea cu tine m-a ajutat să-mi testez forțele și în afara orizonului îngust al locului meu de muncă și mi-a dat aripi… .
Îmi doresc să cunosc și să mă conectez și cu alți oameni – din muzică sau din alte domenii – care au avut puterea să pornească pe un drum nou după 35+. Cred că e o categorie aparte de oameni curajosi și puternici și îmi doresc să stau în preajma lor. Tu ești una dintre aceste persoane 🙂 “- Luminița
„Amalia Sterescu, suflet extraordinar. Nu, nu e clișeu, e o raritate. Experiența Amaliei este impresionantă prin simpla ei alegere de a o împărtăși cu noi, cei care de abia am intrat în vâltoarea acestei lumi. Este acea persoană la care poți apela fără rușine, pentru că îți răspunde cu prietenie și cu un realism nedetașat de optimismul vizibil din zâmbetul ei. De la Amalia am înțeles în sfârșit ce înseamnă acel echilibru dinamic între carieră și familie și Amalia este exemplul viu că.. se poate! Mulțumim, Amalia, pentru onoarea de a te cunoaște!” – Sorina
<<“La umbra marilor copaci nu crește iarba”, spunea Brâncuși despre profesorul său, sculptorul Auguste Rodin. Îmi permit să răstălmăcesc puțin aceste vorbe și să mărturisesc sincer: așa este! Iarba nu crește, dar cresc vlăstare tinere, ce se înalță pline de încredere către noi orizonturi, ajutate și impulsionate de mareția copacului ocrotitor! Amaliei îi mulțumesc pentru minunata și ireprosabila intuție de care a dat dovadă întotdeauna în ceea ce mă privește, de încrederea acordată, de forța pe care mi-a transmis-o, de aripile pe care mi le-a dat! Far calauzitor și business angel! Amalia, îți doresc să formezi în continuare la umbra ta vlastare tinere și pline de putere, care să se înalțe până sus la cer (căci aceasta este limita)! – Daria
„Amalia has great expertise and really wants to know more about your processes and understand the best solution for your organisation. She helped us on developing our management layer in the company and constantly supports us in making the right decisions. I strongly recommend Amalia both as consultant and coach” – Gabriel
„Am avut deosebita onoare de a lua parte la prezentarea doamnei Amalia Sterescu despre motivarea în business, o prezentare care într-adevăr m-a făcut să realizez nişte aspecte foarte importante ale unei vieţi şi afaceri de succes. Punctul culminant, din punctul meu de vedere, a fost exerciţiul cu avioanele de hârtie. Acesta m-a făcut să realizez că, personal, deşi mi-am schimbat obiectivele de când eram mic copil, visând să fiu director la o mare companie, asemeni tatălui meu, la ceea ce vreau acum, să ajung într-o poziţie de top, sau chiar proprietarul unui hotel, visul meu pe termen lung s-a schimbat doar în contextul domeniului în care vreau să activez, trecând de la telecomunicaţii la servicii de ospitalitate.
Am conştientizat că, deşi involuntar, motivarea în cazul meu a fost prezentă tot timpul. (…) Prezentarea doamnei Amalia Sterescu a venit pentru mine în cel mai oportun moment posibil fiind primul eveniment dintr-o săptămână foarte importantă din punct de vedere profesional, cât şi personal. Gândurile care mi-au trecut prin minte în timpul evenimentului m-au motivat să continui în momentul în care îmi venea să-mi las baltă munca de o lună şi ceva, m-au făcut să mă menţin pe linia de plutire în ceea ce priveşte moralul. (…) A fost o deosebită onoare să ne încânte cu prezenţa această stimabilă doamnă, o persoană de la care avem multe de învăţat, şi de la care, în doar o oră am preluat informaţii care, personal, îmi schimbă subtil, dar sesizabil comportamentul. Sper că voi mai avea ocazia să particip la evenimente la care va fi prezentă şi să mai “fur meserie” de la dânsa. Pe această cale, vreau să-i mai mulţumesc încă odată pentru prezenţă doamnei Amalia Sterescu, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului” – Cristina