Între cei doi ‘S’: Succes şi Sacrificiu
Săptămâna trecută am fost la conferinţa „Primul milion”, organizată de Forbes România. Au fost invitaţi oameni de afaceri de succes, care au depăşit de mult graniţa primului milion de euro. Un aspect mi-a sărit în ochi: niciunul dintre invitaţi nu îşi amintea cu claritate momentul în care a făcut primul milion, niciunul dintre ei nu a sărbătorit momentul respectiv, niciunul nu a marcat în calendar data în care a devenit milionar. Pe de altă parte, am constatat cu multe alte ocazii că povestea primului milion e o chestiune tare romanţată în mintea românului, care tinde mai degrabă să-şi imagineze momentul ca fiind similar câştigării la loto a unei sume astronomice, decât să vizualizeze toţi paşii, greutăţile, erorile, sacrificiile ce au dus la marele … Succes.
Majoritatea spuneau: „S-a întâmplat, mi-am dat seama mult mai târziu că depăşisem milionul … ” Alţii subliniau: „Nu ne-am făcut un scop în sine din a câştiga un milion, viziunea noastră includea crearea unui business sustenabil, primul milion a venit natural, ca urmare a realizării acelei viziuni”. Pentru că succesul e o călătorie şi nu o destinaţie. Aha!
Dacă niciunul dintre milionarii prezenţi nu îşi amintea cu exactitate momentul acumulării primului milion, vă asigur însă că toţi îşi aminteau sacrificiile personale ce au însoţit acel succes, îşi aminteau toate barierele birocratice pe care le-au avut de trecut sau toate erorile timpurii din interacţiunile lor cu echipa sau cu clienţii. Lecţii grele de viaţă, de la antreprenori pătimiţi.
Până la urmă, fie că eşti în corporaţie sau în antreprenoriat, succesul vine la pachet cu sacrificiul, e o frăţie indestructibilă. Şi cei ce au ajuns pe culmile corporatiste, dar şi antreprenorii ce au sărit de mult de primul milion, poartă în ei regrete: regretul că nu şi-au văzut copiii crescând, regretul că nu le-au fost alături în momente importante, regretul că şi-au neglijat sau pierdut prietenii, regretul că s-au neglijat pe ei înşişi şi – uneori în ceasul al doisprezecelea, într-un cabinet medical – realizează că poate sacrificiul pentru acea poziţie de top sau acele milioane în bancă, muncite din greu, a fost cam mare… Poate unul îşi pierde familia, iar altul se pierde pe sine – nu se mai recunoaşte, nu mai ştie ce visa în tinereţe omul acela îmbătrânit prematur, care îl priveşte obosit din oglindă. Unde mai rămâne loc pentru hobby-uri, care este sensul acestui ‘du-te – vino’ continuu?
Unii – treziţi brusc de vreun moment de criză, cum ar fi iminenţa unui divorţ sau ameninţarea vreunei maladii mortale – pun în balanţă cei doi ‘S’: ‘Succes – Sacrificiu’ şi reuşesc să aducă în viaţa lor acel echilibru la care sperăm, de fapt, cu toţii – operaţiune deloc simplă şi deloc fără de urmări, însă o fac deplin conştienţi că pe termen lung e soluţia potrivită pentru ei.
Am fost de câteva ori în acel punct neprietenos, dur şi fără posibilitate de compromis, în care stăteam de braţ cu cei doi ‘S’.
O dată am realizat că viaţa mea se petrecea mai mereu între două avioane, că mă trezeam în fiecare dimineaţă în alt oraş şi mă întrebam unde sunt, că veneam acasă şi mă duceam să-mi iau copilul de la şcoală şi aproape că nu mă recunoştea – eram obosită, tracasată, dar aveam succes pe culmile corporatiste … 🙁 Purtam însă cu mine sacrificiul de a nu fi lângă familia mea atât cât îmi doream.
Altădată, în antreprenoriat fiind, munceam cu atât de multă pasiune, încât nu mă mai puteam opri. O biopsie ca un duş al naibii de rece a oprit timpul în loc şi mi-a adus aminte că sunt muritoare şi că sacrificiul poate fi atât de mare încât succesul în sine nu mai merită acest preţ. Destinul te atenţionează din când în când; în cazul meu a fost o alarmă falsă, dar o atenţionare pe care am recepţionat-o şi m-a repus pe o traiectorie de normalitate.
Cu siguranţă primim cu toţii atenţionări, însă în goana după succes, le ignorăm şi mergem mai departe, unde ne aşteaptă atât S1: Succesul, cât şi S2: Sacrificiul. Nu uita că doar tu alegi cât de tare apeşi pe acceleraţie!
Foto: Forbes Romania & pinterest.com