Forbes Life. Sau despre o seară de excepţie.
Nu demult, începeam o colaborare cu Forbes Romania (mai multe detalii aici http://www.forbes.ro/blog/leadership-care-e-superputerea-ta), devenind contributor pe cea mai nouă platforma Forbes, lansată acum o lună.
Apoi, a venit invitaţia de a înmâna unul din premiile oferite la Gala Forbes Life şi anume cel pentru „HEALTH&FITNESS”. Prima ediţie a Galei ForbesLife – The Good Life Awards a adunat aseară cei mai importanţi jucători din peisajul românesc de lifestyle, într-o atmosferă de vis, la Athene Palace Hilton.
M-am bucurat să îi regăsesc printre marii premianţi ai serii pe: LANA, Le Bistrot Français, HIP-NOSE, Cristian Samfira, Pescariu Sports & Spa și Vionnet.
Dar momentul meu de suflet a fost mica surpriză pusă atent la cale de organizatori şi anume lansarea cărții „Tango cu viaţa”, pe scena evenimentului. Mihai Stănescu, un prieten bun, dar şi cel care a semnat prefaţa cărţii, a urcat pe scenă alături de mine şi m-a emoţionat atât pe mine, cât şi audienţa, cu cele câteva cuvinte alese cu grijă despre mine şi despre carte.
Mi-a trecut prin faţa ochilor, în 30 secunde, întreaga viaţa, rememorând momente care mi-au marcat viaţa personală şi profesională. Şi m-am simţit fericită să pot împărtăşi asta într-o atmosferă magică, unei audienţe atent aleasă, în cadrul unuia din cele mai importante evenimente care se întâmplă în România.
„Tango cu viaţa” a ajuns pe scenă şi a primit coroniţă!
Vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine, celor care m–aţi inspirat, dar şi celor care mă veţi inspira! Cartea o găsiţi la un click distanţă: www.tangocuviata.ro.