Falsificatorii de sine
Pe vremuri îi placea job-ul său. Rol de conducere, pachet de beneficii bun, putere de decizie, nivel de împuternicire mare. Călătorea mult, descoperea locuri şi oameni interesanţi. Avea zilnic provocări pe măsura dar asta îl incita şi îl provoca să-şi dorească mai mult. Mai mult… Bani, putere, faimă în interiorul organizaţiei.
Apoi cumva a devenit “indisciplinat” – a început să cheltuie mai mult, sa economiseasca mai deloc – de aici si pana la primul credit nu a mai fost mult. De aici şi până la primul compromis făcut la job nu a mai fost decât un foarte mic pas. Creditul acela blestemat l-a făcut să-şi ţină gura când altă data ar fi vorbit cu tărie. Creditul ăla l-a făcut să se gândească de două ori înainte de a-si spune“ nu mai pot” – una peste alta libertateasa de decizie şi stilul sau au fost afectate de acel lanţ invizibil, mental. Curând a simţit că “nu mai are timp pentru el, nu mai are timp de pasiuni, hobby-uri, nu mai înseamnă nimic în afara job-ului său”. Ceea ce îi plăcea odinioară la job-ul său, devenise o închisoare. S-a simţit ca un personaj falsificator de câte ori trebuia să spună DA când de fapt ar fi spus cu tărie NU.
Am lucrat împreuna pas cu pas şi am demontat acele bariere mentale, am vizualizat soluţii şi impactul lor imediat şi pe termen lung. Într-un final a înteles că se falsificase pe sine ori de cate ori acceptase un compromis ce contravenea principiilor şi valorilor sale. Postura de marionetă nu-l reprezenta, o acceptase tacit dar asta îl rănea zilnic şi fără să vrea, din barbatul vesel şi încrezator în forţe proprii, devenise un ursuz pe care prietenii începeau să-l ocolească iar cei dragi nu prea mai ştiau cum să-l ajute.
Falsificarea de sine nu se tratează simplu, necesită curaj să-ţi înfrunţi eroarea, să vezi efectul şi să începi să oblojeşti răul pe care singur ţi l-ai făcut. Acesta a fost un caz norocos. Am vazut şi situaţii în care oamenii nu au ştiut când să se oprească – au spus la revedere din mers valorilor lor, s-au acoperit de poleială- strălucind fals la umbra vreunui potentat sau a unui succes temporar. Deşi se uitau în oglinda să-si admire costumul scump sau ceasul recent primit “cadou” – atunci când se priveau în ochi se îngropau de fapt pe sine cu fiecare zâmbet arogant pe care îl aruncau oglinzii. Amară minciună. Daca ar fi privit mai adânc şi nu superficial, ar fi auzit vocea aceea ce le-ar fi spus “Ştii, ulciorul nu merge la apa de prea multe ori”. Cine mai eşti tu de fapt? Acum! Dar tu acesta poleit şi acoperit de succes trecător? Care e valoarea ta? Nu, nu cea din contul bancar. Unde sunt visele tale din tinereţe? Fondul acela bun pe care începusei să construieşti atât de frumos… Acum eşti la răcoare (vorba vine, ca acolo nu au aer condiţionat) şi dai vina pe sistem. Oare? Când ai decis că a fi etic nu e de bon ton – a început falsificarea ta de sine. Oare există “niciodată nu e prea târziu” pentru tine?
Era frumoasă, deşteaptă şi carieristă până în măduva oaselor. Se ţinuse cu dinţii de fiecare pas ierarhic pe care îl făcuse pe verticală indiferent de cei ce s-au perindat pe la conducere. Cumva cădea ca o pisică, întotdeauna în picioare. Nu avea soţ sau copii – nu avusese suficient timp … Acum şi-ar fi dorit..Stătea abătută pe canapeua din biroul meu întrebându-se de ce nu se mai regăseşte în ceea ce face? Cum de a murit pasiunea ei pentru rol- ca o mare dragoste care se topeşte subit sub ochii săi? Am reluat pe rând toate acele momente în care a făcut tot posibilul să … cadă în picioare. Şi? Surpriză… Inevitabil, de fiecare data făcuse cate un compromis cu sine. Cedase din puterea ei, făcuse rabat la principiile ei insesizabil, de fiecare dată – “ca toata lumea să fie mulţumită” – dar undeva adânc, se trădase pe EA. Cea care acţiona acum, care lua decizii importante acum – era o versiune a ei ce aducea performanţă, ştia să gestioneze exemplar conflicte, avea o misiune precisă cu obiective SMART, devenise un mecanism adaptat perfect la mediu dar pe interior era nefericită, demotivată şi incapabilă să-şi mai regăsească direcţia. Nevoia ei de siguranţă, de confort financiar a primat – sacrificând puţin câte puţin din visele sale personale. Azi era o fiinţă fără de viaţă personală, fără de hobby-uri, era o versiune a ei pe care nu o plăcea 100%. Înca mai avem mult de lucru împreună la repoziţionare în piaţă, valorizare, personal branding dar mai ales la a identifica cu fineţe situaţiile pericol, acele situaţii în care ştirbim puţin din ceea ce suntem noi cu adevărat – lăsând să umble în lume versiuni ale noastre de care nu suntem chiar mândri.
Falsificarea de sine e o boala afurisită – nu strănuţi, nu faci febră dar brusc devii irascibil(ă), ursuz(ă), neprietenos(ă), letargic(ă) sau fără de chef – de detoate. Şi până nu regăseşti drumul înapoi către Tine, nu te lasa, te chinuie, te sapă ca într-un final să explodeze în interior – lăsând deschisă calea către schimbare. Şi atunci te scuturi, te aduni, te oblojeşti – cu ajutor sau nu – şi te întrebi onest “Cine sunt eu?” “Ce valoare pot aduce?” “Ce mă face diferit?” Care sunt valorile şi principiile mele?” “Ce am învăţat din tot acest chin?” – şi mergi înainte, cu încredere! Acum poţi zâmbi sincer – lucrul cu sine te ajută să fii veritabil, să nu fi un fals, să umbli în lume ca cea mai bună versiune a TA.
Pentru sesiuni individuale de tranziţie în carieră sau personal branding, mă puteti contacta la office@amaliasterescu.ro.
Foto: https://www.tumblr.com/search/pintor%20surrealista