Exodul copiilor noștri

Amalia Sterescu \ Exodul copiilor noștri

Stă în fața mea tristă, și-a pierdut direcția. Și-a împins copilul să meargă la studii în străinătate pentru că așa a crezut că era cel mai bine pentru el. Copilul era nefericit, după trei ani la Londra nu se regăsea în drumul ales iar ea a resimțit golul plecării lui de acasă prin toți porii, atât de mult încât a vrut cu ardoare  să-l umple cu ceva, orice altceva care să o facă să se simtă utilă și că evoluează. Acum trăiește cu sentimentul vinovăției că poate nu a făcut alegerile potrivite pentru copilul său. Și e doar o poveste din sutele de povești similare din această țară.

Alți doi părinți  și-au luat ”la revedere” de la copilul lor în clasa a IX a și ca ei mai știu mai mulți. L-au împins pe drumul străinătății pentru că ” acolo va fi mai bine pentru el”. Cât de pregătit e acel copil să înfrunte viața singur, la depărtare de tot ce îi era familiar și românesc ? Cum se va simți el protejat? Era unicul copil, au rămas singuri într-o casă mare și pustie – nici măcar nu se mai regăsesc atunci când se privesc în ochi. Dorul e istovitor dar bravează fiecare în felul lui, inclusiv copilul. Numai cine nu a luat drumul străinătății nu înțelege de fapt ce înseamnă DOR, dor te tot ce e românesc și familiar.

Cât de bolnav ne pare sistemul educațional românesc, de noi părinții ajungem să ne asumăm mult prea timpuriu despărțirea de copiii noștri? Și când ezităm și nu știm încotro iar copilul nici atât – de ce suntem ghidați mai mereu către exteriorul țării? De ce alegem să rămânem pasivi la cea mai mare dramă a României după comunism? România se golește lent dar sigur. Își pierde talentele, își pierde potențialul.

Copiii plecați arareori se mai întorc să clădească ceva în țară și problema e că se vor simți ai nimănui o mare parte din viața lor, chiar daca vor avea job-uri bine plătite și vor străbate lumea în lung și în lat. Românesc, tradiție, familie, dragostea față de pământul străbunilor  – toate se vor dilua. Ideea de familie, de împreună se va dilua. Copii care nu au mai învătat istoria Romaniei pentru că au nu au fost in sisteme educationale romanești, nu mai sunt legati de istoria acestui neam, pămant. Copiii pierduți ai României, părinții auto-condamnați la singurătate ai României. Nimeni nu se obosește să facă statistici în acest sens, câți se mai întorc de fapt? Câți răzbesc de fapt dincolo? Și dacă totuși se întorc, de ce nu sunt ascultați? De ce nu sunt lăsați șă-și facă treaba așa cum au învățat că trebuie făcută – Bine?

Citeam un interviu cu un profesor de la o școală particulară. M-a durut cumva. Bucuria lui cea mai mare conform interviului era să-i vadă pe elevi că intră la mari universități din afara țării. Și nu zic că e un lucru rău, să nu uităm că România s-a modernizat și a înflorit cu ajutorul tinerilor care studiau la Paris, Berlin și alte centre universitare europene, dar care s-au întors în țară! Câți dintre dascăli îi educă pe copii că e bine să se întoacă în țară?

Co-Fondatorul uneia dintre cele mai de succes școli private din România, Dl. Dan Baciu are o altă perspectivă, dansul spunea în speech-ul său către proaspeții absolvenți: ” Este o zi fericită dar și tristă. Tristă pentru că părăsiți școala, dar și pentru că majoritatea dintre voi ați ales să vă continuați studiile într-o altă țară. Pentru mine asta înseamnă că noi adulții nu am făcut tot ce trebuia pentru a vă oferi condițiile necesare pentru a rămâne în țară. Dar vă așteptăm să vă întoarceți. România are nevoie de voi. Nu putem pune această mică școală din acest mic sat pe harta lumii decât prin voi. Oriunde veți merge vorbiți frumos despre România; despre natura minunată, tradițiile și obiceiurile, mâncarea, bunătatea și ospitalitatea românilor. Nu puneți semnul egalului între țară și politicienii corupți. Veniți să ne vizitați cu profesorii și colegii vostri. Vă așteptăm mereu cu brațele deschise.”

Părinții prinși în tot felul de sisteme educaționale caută îndrumare, experții, consultanții îi îndrumă către exteriorul tării. Școlile private îsi măsoară gloria nu în câți absolvenți intră în sistemul educațional universitar din România ci câți reușesc să intre la o facultate în afara țării și nu vorbesc de Harvard, MIT sau altele celebre in topuri. Cu puțină imaginație chiar nu e greu să anticipezi unde va duce acest scenariu.

Copiii pierduți ai României, împinși de părinții din generația revoluției de la 1989 să plece oriunde pentru a-și împlini visele, visele unei generații ce pare că nu se simte împlinită aici. O generație care și-a pierdut speranța că în România va fi ”normal”.

Merg prin satele din România, mare parte din unele sate sunt pustii – tinerii au plecat demult, forță de muncă se găsește cu greu, nimeni nu mai muncește pământul, antreprenorii cu greu mai găsesc oameni pregătiți – sunt duși mai toți cei care au avut ceva de oferit străinătății. Peste ceva timp vor urma micile orașe.

Cu cine mai rămânem oameni buni? Cu cei ce își vor vinde votul ieftin, ieftin.

Unul din partenerii mei de la Iași, are doi copii. Și-mi spune cu tărie – ”Vreau să fac tot ce pot pentru orașul meu pentru ca ei, copiii mei să simtă că au șanse de realizare aici. Cum adică să îi trimit în străinătate? E rolul meu ca părinte să fac tot pentru orașul meu, pentru țara mea – ca ei să-și găsească împlinirea aici!”  Și mă bucură nespus pentru că oameni ca ei, care fac nu doar promit – sunt o șansă pentru a opri exodul. Exodul copiilor, exodul talentelor românești.

Data articol: 22 iunie 2018
© 2025 Amalia Sterescu Designed by: Live Design