Domnilor, soţiile vă urăsc întotdeauna secretarele!

Deunăzi, își face apariția la etaj o făptura blondă, decolteu generos, bucle dichisite, picioare interminabile, fustă scurtă, machiaj și manichiură impecabile. Intră în biroul uneia din directoarele HR și spune cu o voce afectată:

“Domnul Director vrea să îi semnezi hârtiile acestea imediat!” Hr-ista se execută. Făptura pleacă. Îi urmăresc gleznele tremurânde în niște sandale cu toc interminabil. La fel și ceilalți masculi de prin zonă: gâturile le-au devenit brusc mai lungi cu câțiva centimetri zgâiți peste ecranul monitorului. Rămâne în urmă doar urma de parfum. Ce-o fi în imaginația lor? Probabil cam ce a fost și în mintea celui ce a angajat-o fără un interviu prea sofisticat – pierdut în zbaterea genelor lungi, a decolteului generos și a picioarelor încrucișate după moda… Basic Instinct.

– Cine-i făptura? Întreb eu.

– A, e noua asistentă a Directorului General. A fost în vizită la nu știu ce companie și a rămas impresionat de asistenta GM-ului de acolo, așa că a vrut și el ceva… similar. Zis și făcut.

Peste vreo trei luni, povestea se repetă: picioare lungi, fustă scurtă, tocuri înalte, machiaj și manichiură impecabile. Parfumu-i diferit. Nu, nu și l-a schimbat domnișoara, ci GM-ul a schimbat din nou asistenta. Apropos de titulatura “asistentă”, pentru cei ce nu știu, dacă vrei să-ți poarte pică asistenta șefului cel mare, e suficient să o strigi cu apelativul “secretară” – nimic mai înjositor pentru ea și uite așa ți-ai câștigat un dușman.

În alt decor, în altă companie condusă de un fermecător domn de 60 de ani, nu reușești să faci doi pași înspre ușa Șefului fără să nu te apostrofeze iritat(ă) un Cerber. E acolo de 20 de ani, ca un câine credincios. Își adoră șeful atât de tare încât a rămas fată bătrână. Toată existența ei s-a învârtit în jurul Domnului Director. Ehee și când era mai tânără, era ca făptura din exemplul de mai sus – toate celelalte secretare dinaintea sa au renunțat după 3-6 luni (șeful era chiar dificil!). Dar ea le-a învins pe toate! A rezistat chiar mai mult decât cele două soții ale acestuia – te cred și eu, cine știe mai bine cum îi place cafeluța? Când îi place să fie deranjat și când nu? Când vrea ceva dulce că i-a scăzut glicemia sau are nevoie de un antidot pentru durerea sa veșnică de cap? Cine îl păzește de neplăcerea vizitelor inoportune când în birou se întâmplă lucruri neortodoxe? Cine îi ascunde facturile la telefon? Cine îi spune că arată bine în fiecare zi? Cine îi aranjează din când în când cravata (când șeful vine obosit după o noapte petrecută cu prietenii, ca pe vremuri)? Cine îi pregătește cu atenție dosarele, hârtiile de semnat, stiloul pus cu grijă alături și totul cât mai la îndemână, astfel încât șeful săracul să nu se enerveze prea mult? Cine face zid în fața nevestei neglijate, dornică să ia măcar un prânz cu soțul? Zâmbind hâtru, nu uită să îi menționeze doamnei cât de mult muncește soțul sau chiar și că poate data viitoare, ca să aibă succes, nu ar strica să o sune pe ea mai întâi să îi fixeze o întâlnire în … agendă.

De aceea, soția va purta o ciudă cu greu înăbușită pe orice făptură delicată cu titlu de asistentă personală a soțului sau ori pe Cerberul pe post de secretară.

Dacă e să însumezi orele pe care o asistentă/secretară le petrece cu soțul din dotare (nu al lor personal), veți constata matematic că soția nu prea iese în avantaj în ciuda cinelor festive și ale altor evenimente la care mai merg împreună în timpul săptămânii. Prin urmare, o asistentă ajunge să petreacă mai mult timp alături de un om, ajungând să-l cunoască intuitiv uneori chiar mult mai bine decât nevasta oficială. Și când vorbim de intuiție, să nu ignorăm inteligența emoțională a oricărei femei care știe când să “panseze” o rană sau să pună sare pe ea – atunci când are chef să se joace puțin cu căsnicia șefului.

Secretarele mai au un mare talent când vine vorba de șefii lor: un talent indubitabil de a se face de neînlocuit. Se inserează în sarcini și responsabilități și, cu talentul unei tarantule, acaparează/anihilează parcă voința bietului mascul. Îi auzi spunând: “Nu știu ce urgențe am azi, trebuie să-mi întreb secretara. Nu știu la ce oră e zborul, trebuie să-mi întreb secretara. Nu știu dacă s-a făcut plata, trebuie să îmi întreb secretara. Nu știu daca a intrat acel e-mail, trebuie să îmi întreb secretara” … și lista poate continua.

Și chiar și pentru mariajele de-o viață, când ai pretenția că le-ai trăit și văzut pe toate, chiar și atunci inima soției va tresări când o făptura blondă se va apleca lasciv peste biroul soțului său ca să obțină dorita semnătură pentru o nouă mărire salarială. Soția, trecută prin multe experiențe de acest gen, o privește resemnată ca pe o alta gâză ce urmează să plece din peisaj mai devreme sau mai târziu, așa cum au făcut alte zeci înaintea ei.

Și ca să nu-mi pun în cap toată suflarea Asistentelor Executive și a Secretarelor, deoarece știm cu toții indubitabila putere de care se bucură când vrei să ajungi la Big Boss: Doamnelor, nu despre cele eficiente, super calificate și bine intenționate scriu eu aici; nu despre familistele convinse ce își fac datoria cu pasiune vorbesc eu aici; nu despre cele cu inițiative bune și dovezi incontestabile de înalt profesionalism vorbesc eu aici (Slavă Domnului că am avut pentru ceva timp o asistentă executivă și știu ce înseamnă exemplu de real profesionalism și nu, nu am angajat-o după lungimea fustei sau generozitatea decolteului, ci pentru evidențele clare de performanță pe care mi le-a dat în cadrul unui lung interviu)! Scriu despre acele molii pasagere ce fac inima soțiilor să tremure și acul aparatului lor de tensiune să o ia razna în sus, de acel moment în care radarul soției detectează inexplicabil un “pericol” nevăzut și simte nevoia să reacționeze cu o răutate, cu o ironie, cu o întrebare cârcotașă sau pur și simplu cu o tăcere insinuantă. Da domnilor, când nevasta îți răspunde “N-am nimic!” vă asigur că muulte se ascund în spatele acelui NIMIC!

Să nu uit – din rațiuni de business, soțul meu preferă să nu aibă o asistentă personală, ci o echipă administrativă. Și, chiar dacă ar prefera o asistentă dedicată, tare m-aș implica în recrutarea ei! Aș sugera din capul locului o asistentă virtuală; că tot e la modă, nu-i așa Doamnelor?

Și ca să fiu onestă până la capăt, da Domnilor, soțiile le vor urî întotdeauna pe secretarele voastre, iar uneori nici măcar nu avem nevoie de un motiv pentru asta.

Articol publicat în Revista Bulevard (26 mai 2014).

Credit foto: Laura Bâlc