Despre Educaţie, la timpul prezent
Despre sistemul de educaţie românesc se vorbeşte în termeni glorioşi însă la timpul trecut… Acuze din ce în ce mai grele se rostesc în diverse forumuri ce înfierează incapacitatea de schimbare actuală a sistemului, insuficienta modernizare şi adaptare la nevoile lumii globalizate şi digitalizate de azi…Indiferent că vorbesc profesorii, şefii lor, părinţii sau chiar şi elevii – totul devine o litanie perpetuă.
Sâmbătă am organizat, ca voluntar în cadrul ”Misiunii Public Speaking în școli”, un program de instruire în public speaking pentru 40 de profesori din sistemul public şi partenerii acestui proiect. I-am regăsit pe ei, dăscălii copiilor noştri – unii entuziaşti şi plini de idei, alţii dornici de schimbare, însă înţepeniţi într-un sistem birocratic în care se pare că uneori e nevoie de multă imaginaţie ca să pui în aplicare ceea ce vine… de sus. Unii îşi frământă mintea şi mâinile apropos de cum să se adapteze noii generaţii pe care chiar nu mai ştiu cum să o abordeze deoarce se pare că … funcţionează după alte reguli. Alţii au dificultăţi în a gestiona cerinţele părinţilor, şi ei din ce în ce mai confuzi apropos de ce are nevoie un elev că să izbândească în viaţă.
Un lucru e cert, toţi vor să înveţe (public speaking ori să asimileze alte informaţii noi), de cele mai multe ori pentru că există o dorinţă reală de dezvoltare alteori pentru că sistemul îi împinge cumva să colecţioneze tot felul de forme de recunoaştere şi credit. Per total facem cu toţii parte dintr-un tablou uşor descurajator şi cu siguranţă nu unul demn de 2015.
Câţi dintre Dvs. v-aţi ales profesia fiind inspiraţi şi motivaţi de un profesor, dascăl drag? Mi-am întrebat recent prietenii acest lucru şi am văzut în răspunsurile lor atât de multe aprecieri la adresă unui dascăl din trecutul vieţii lor, iar argumentele erau care de care mai interesante.
Pentru că da, cred cu tărie că dăscălii cu vocaţie au puterea de a schimbă destine. Iar eu sâmbătă la curs am văzut şi dascăli cu vocaţie în grupul pe care l-am instruit, oameni care vorbesc cu pasiune despre rolul lor de educatori!
Am prieteni profesori şi ştim cu toţii că a fi dascăl/profesor vine la pachet cu o serie de satisfacţii, dar şi frustrări. Ce am admirat la aceşti oameni este că puteau oricând să şi schimbe cariera pentru un venit mai bun, puteau oricând să aleagă un câştig mai facil şi mult timp i-am acuzat eronat de lipsa de simț practic. Şi apoi am înţeles: unii oameni îşi descoperă vocaţia de timpuriu alţii sunt în căutarea ei o viaţă. Aceşti profesori de care vă vorbesc au înţeles demult că asta e vocaţia lor, asta e misiunea lor în viaţă: aceea de a deschide minţi şi de a croi destine!
Dacă ar trebui să ghidez în carieră un tânăr ce alege să fie dascăl, i-aş spune că:
1) Profesorii pot avea bucurii mari din faptul că pot modela caractere, pot oferi lentile prin care elevii pot privi altfel lumea şi pot cultivă abilităţi utile lor în viaţă de zi cu zi
2) Poți avea oricând un job, conform pregătirii tale, însă dacă alegi să fii profesor fă-o nu pentru o sursă de venit, ci pentru că simţi că asta este ceea ce vrei să faci, asta ţi-e misiunea!
3) În ciuda unei curricule stricte ai libertatea de a o preda în stilul tău unic, punându-ţi amprenta asupra procesului educaţional.
4) Timpul liber petrecut cu familia, vacanţele extinse pe care alţi profesionişti nu le au..
Întrebarea firească pe care i-aş adresa-o acestui tânăr ar fi: „Ce alegi: un job sau un rol din vocaţie?” Fiindcă cred cu tărie că numai cei cu vocaţie vor găsi căi inedite de a se adapta la schimbările tehnologice ce vor impacta sper eu şi procesul educaţional din România, semnele se văd.
Să fim realişti:
– Caligrafie vs. tastatură?
– Tablă clasică vs. tablă interactivă?
– Lecţii pe caiet vs. lecţii pe tabletă/PC ce pot fi postate în mediul digital la care pot avea acces toţi elevii?
– Predare face to face vs. predare la distanţă?
– Jocuri educaţionale online vs. jocuri mai puţin imaginative specifice învățământului formal?
– Memorare vs. acces la informaţie şi stimulare cu întrebări creative?
– Lucrul individual sau lucrul în echipă de proiect unde facem şi public speaking?
– Încurajăm eşecul şi îl facem parte a succesului sau continuăm să-l penalizăm?
– Săli de clasă clasice sau spaţii de învăţare?
– Evităm tehnologia sau o acceptăm şi o integrăm în procesul nostru educaţional? Deoarece copiii o fac uneori înainte dascălilor lor…
Realitatea este că nu numai dăscălii trebuie să se adapteze, ci un întreg sistem. Atunci când vine vorba de educaţie, rezultatele nu ne pică din cer, ar trebui să fie rodul unor strategii guvernamentale pe termen lung, rodul unui parteneriat constant între guvernanţi, profesori şi părinţi.
Aş vrea să-l citez pe Florin Câmpeanu – Rentrop & Straton care, pe vremea când era elev de gimnaziu, a avut o discuţie cu profesorul sau de matematică, Domnul Vlad. Acesta i-a spus: „Florin, în matematică nimic nu începe cu păi. În matematică, 1+1 fac 2. Sunt alte domenii în care fac 3 şi vei vedea pe pielea ta acest lucru. Dar în matematică fac 2. Aşa că, înainte de a vorbi, te rog să gândeşti. Şi scoate-l pe ”păi” din vocabularul tău” Deoarece, când viaţă te scoate la tablă e bine să nu spui ”păi”, căci dacă eşti bine pregătit vei fi mai puţin luat prin surprindere. Când vorbim de educaţie ar fi bine să nu mai spunem ”păi” dacă am avea măcar 6% din PIB… sau 18% că Nordicii…
Nu ştim cum arată lumea lui 2020 pentru care ne pregătim copii azi, dar cu siguranţă ne dorim dascăli motivaţi, adaptabili, bine antrenaţi şi de ce nu inovatori în educaţie, pentru un viitor mai bun pentru noi toţi. Şi da, ne dorim guvernanţi responsabili, patrioţi , informaţi fiindcă am mai spus-o şi o repet: învăţământul e până la urmă o chestiune de siguranţă naţională. Aşadar, tu cum te implici?
