”De mâine mă apuc de sport”

Sună cunoscut, nu-i așa? Și cam în 99% din cazuri pe acel ”mâine” îl cheamă neapărat ”luni”.

Stai așa! Nu e atât de simplu să te apuci de sport. Îți trebuie echipament, și nu de orice fel – din cel mai bun soi că deh, la sala fetele și mai nou domnii – fac paradă de branduri așa cum în „străinătățuri” nu prea vezi.

Gata: echipamentul e în coșul de cumpărături. Cheltui o mică avere. Și acum dacă tot ai făcut așa o cheltuială, e musai să mergi la sală.

A, dar nu ar fi bine să-ți iei un antrenor personal? Unul care să te cicălească, să te sune când n-ai venit, să te muncească cu spor ca să-ți faci cel mai plat abdomen, cele mai sculptate brațe și cel mai îmbățoșat fund? Zis și făcut, dai iama prin contacte. Soțul zice… ntz, antrenoare nu antrenor. Ok, te conformezi. Vrei să slăbești prin sport și nicidecum de inimă albastră.

Acum ai echipament, ai abonament la sală și antrenoare pricepută – numai ziua de luni să vina. Hop, chiar luni la prima oră – apare o întâlnire importantă la un client. Amâni. Mai trece o săptămână, cântarul se uită încruntat la tine și tu te faci că nu te prinzi.

Vine iar o zi de luni. Gata, nici o scăpare. Te prezinți la sală. Antrenoarea, fata deșteaptă, te ia ușurel, alternează exerciții, te joci cu mingea – e chiar simplu la sală. Aștepți o zi și mergi din nou. A doua oară antrenoarea nu te mai iartă, îți simți mușchii chiar și acolo unde nu știai că ai.

Vremea trece, mersul la sport devine o rutină. Dis de dimineață îți pui pantofii de sport, îți iei echipamentul, muncești zdravăn o oră și apoi te bucuri de mersul pe jos până acasă. Te simți parcă mai sănătoasă și mai bine cu tine însăți. Cel mai mult te bucură sentimentul că faci ceva pentru tine. Kilogramele încep și ele să se topească, începi să schimbi mărimile la haine, oleeeee mărimea 38 din nou după 3 nașteri. Ce mai, un adevărat succes. Până și soțul îți admiră tonusul și începe și el cu laitmotivul luni…

Exercițiile variază. Facem sport în sală, pe iarbă, pe terenul de sport sau pur și simplu în parc – locul chiar nu contează. Contează încălzirea, accelerarea progresivă, extensiile de la final, hidratarea și extinderea limitei personale, puțin câte puțin, de fiecare dată.

M-a ținut povestea asta din februarie până în iulie când veni vacanța și rutina mi-a fost dată peste cap. Fire leneșă când vine vorba de mișcare, orice scuză a fost din nou bună ca să amân pe mâine mersul la sală. Capac i-a pus vacanța la all inclusive care știți și voi, e catastrofa tuturor dietelor posibile.

Acum aștept din noi o zi de luni în care să mă urnesc. Antrenoarea îmi mai bate din când în când la ușă și m-a programat deja. Da, știu – îmi trebuie un alt echipament… și o altă zi de luni, însă știu că după ce voi trece și de acest moment trebuie să lupt din nou cu mine – să fac din sport o constantă a vieții mele, așa cum alții își beau cafeaua de dimineață. Dacă 6 luni am putut să fac asta de 3 ori pe săptămână, știu că POT. Iar apropos de VREAU – e prea fain să te simți și mai bine cu tine însuți, prea intens sentimentul de bucurie că apuci să faci ceva și pentru tine în iureșul cotidian, prea dulce gustul fiecărei victorii pe terenul de sport încât să nu merg mai departe. Încearcă și Tu!

Articol publicat în Revista Bulevard (18 august 2014)

Credi foto: Laura Bâlc