Cursul de Public Speaking ajunge la Buzău

Amalia Sterescu \ Cursul de Public Speaking ajunge la Buzău

În perioada 22-24 aprilie voi avea onoarea de a facilita un curs de Public Speaking la Buzău, organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Buzău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Participanții la acest curs sunt  tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, specialiști în domeniul Comunicării și Relațiilor Publice, din cadrul instituțiilor publice din municipiul Buzău și reprezentanți ai mass-mediei locale.

Scopul organizării  acestui eveniment de „Mastering Public Speaking” este acela de a abilita grupul  țintă  pentru  identificarea  ariilor  personale  de expertiză,  utilizarea  unor  tehnici  de  succes privind  discursul  public,  gestionarea  relațiilor  cu  organizatorii  de  evenimente  și  cu  auditoriul, inserarea mesajelor de brand și a poveștilor de succes.

Am acceptat cu plăcere să fac parte din acest proiect din două motive. În primul rând, am convingerea că cele  două  instituții  buzoiene  vor  reuși,  prin  acest  demers formativ, actualizat la cerințele pieței europene a muncii, să ofere tinerilor cărora li se adresează șansa deprinderii  și  dezvoltării  unor competențe de comunicare și  prezentare profesionale, promovate în condiții de leadership internațional, în perspectiva optimizării relațiilor publice locale și județene.

În al doilea rând, Buzăul este un oraș drag mie dat fiind faptul că am urmat acolo cursurile Liceului Mihai Eminescu, etapa a vieţii mele de care mă leagă amintiri frumoase.

E o onoare pentru mine să revin în oraș pentru a livra un astfel de program oamenilor care interacționează cu publicul buzoian.

1

Credit foto: Călin Ilea

Data articol: 21 aprilie 2015
© 2026 Amalia Sterescu Designed by: Live Design