Cum ne-a fost salvată vacanța de un gest!

Amalia Sterescu \ Cum ne-a fost salvată vacanța de un gest!

Vizitasem 54 de țări dar nu fusesem în Dubai, era pe lista noastră și era visul puștiului cel mic să vadă Burj Khalifa – făcea de ceva ani lego-uri de zor cu turnul minune. Pe al meu soț e greu să-l convingi să dea vacanța de iarnă pe o plajă la soare căci e tare pasionat de schi însă cumva anul trecut în iarnă a spus în final DA după 17 ani 🙂

Era deja târziu pentru planificare, prețurile explodaseră în Dubai în preajma Revelionului (mergeți după, oameni buni) dar ne-am zis ”hai”. Le-am dat copiilor vestea cea mare – entuziasm, liste de obiective – stiți voi.

În vremuri de pandemie, plecarea cu trei copii nu mai e chiar așa simplă. Înscrierea în tot felul de aplicații cerută de țara gazdă, formulare online peste formulare… nu mai ai doar grija pașaportului și a biletelor de avion – apar și alte hârțoage care îți deturnează atenția. De exemplu testele PCR – au valabilitate redusă dar ce să vezi UAE scrie mare pe flyduvbai.com că nu acceptă PCR decât de la anumite clinici avizate. Și pe 26 decembrie când trebuia să le facem noi nicio clinică avizată (OK Medical nu era pe listă, surpriză!) nu lucra (doar spitalele). Suntem forțați să ne programăm în regim de urgență la o clinică pe 27 decembrie care ne poate da rezultatele în același zi dar care ne ia nici mai mult nici mai puțin de 2200 lei pentru 2 adulți și 3 copii. Super jecmăneală. Una peste alta cu teancuri de hârtii după noi suntem gata de plecare, vine ziua minunată la 5 dimineața toată casa freamătă.

Trec de check-in eu cu băieții, mă urc în autobuzul ce ne duce la avion. Îl așteptam pe Vlad, al meu soț, și nu înțelegeam de ce nu vine. Îl văd cum se precipită și îmi spune să ne dăm jos din autobuz. Ne-au spus că nu vom putea pleca pentru că celui mic îi expira pașaportul în 4 luni și nu în 6 luni cum cerea UAE. Practic întreaga vacanță era ruinată.

Cel mic începe să plângă. Vlad mă întreabă dacă plec doar eu cu doi dintre copii… O decizie trebuie luată rapid, avionul pleacă. Categoric ”nu”, spun eu. Nu am stat niciodată despărțiti la puntea dintre ani și nu mă gândesc să încep acum… Debusolați nici măcar nu știm pe unde să ieșim din aeroport – nu ni s-a mai întâmplat asta niciodată. Ne învinuim noi părinții în sinea noastră că ne-a scăpat detaliul acesta… printre toate hârtile cerute. Bașca banii pierduți… Ne ia o oră să ieșim din aeroport timp în care încă căutăm soluții. Copiii tac. O tăcere grea. Ni se spune că singura soluție e să mergem la pașapoarte, să cerem o audiență, să explicăm situația și să solicităm o emitere de urgență a pașaportului care nefiind temporar, durează minim 5 zile. Sun la pașapoarte, solicit o audiență, îmi răspunde politicos un inspector și îmi spune la fel de politicos ca nu se poate. Mai dăm niște telefoane – nimeni nu cunoaște pe nimeni, nimeni nu are vreo idee.

Lăsam doi copii acasă, plătim rapid online taxa de pașaport, luam mezinul de mână și mergem la Pașapoarte – uneori e bine să-ți joci ultima carte până la capăt. Coadă. Oameni cu programări. Noi solicităm o audiență la persoana cea mai mare în grad. Repet, ne-am dus ca simpli cetățeni – nu cunoșteam pe nimeni. Suntem rugați să așteptăm. Aveam un avion seara și altul a doua zi – oare putea face cineva un miracol și să ne facă pașaportul tinând cont de context? Ne întâmpină după 20 minute un domn foarte politicos, ne ascultă, pare dornic să ne ajute – îi explicăm povestea, ne asumăm eroarea și cerem soluții. Domnul se uită la cel mic, se uită la noi și spune că tipografia în mod normal nu poate emite mai devreme de 5 zile dar face tot posibilul să ne fie de ajutor pentru o emitere a doua zi. Ne roaga să trimitem un mail explicativ și cererea la o adresă oficială. Facem poze, completăm formulare, îi mulțumim din suflet și parcă plecăm de acolo cu o speranță.

Ups, pe drum ne dăm seama că dacă pașaportul iese nu mai sunt valabile testele PCR. Mobilizăm copiii îi preluăm de pe drum și descoperim în cartier un centru de recoltare care are și laborator, ne ia 1375 de lei nu 2021 si ne dă rezultatul tot în aceeasi zi. Ca să ne detensionăm mergem să luăm un prânz. La un desert parcă și glasul copiilor a revenit. Sinceră să fiu, a revenit și al meu după ce am băut două Baileys (cei ce mă cunosc știu că eu nu beau alcool, deloc). Și în timp ce făceam noi așa haz de necaz – sună telefonul. ”Să trăiți! Domnul Sterescu? De la Pașapoarte sunt. Puteți ridica azi pașaportul la ora 16:00!” Voi nu știți cum am sărit în sus cu toții de bucurie. Voi nu știți cum am lăcrimat în sufletul meu spunându-mi că Doamne, mai există Oameni care ajută alți oameni fără pile și alte prostii…

Restul e poveste. Pozele le-ați mai văzut poate prin social media. A fost o vacanță de vis, pănă și biletele expirate de la Ain Dubai (roata) le-am putut folosi în altă zi prin înțelegerea celor de acolo.

Am revenit în țară și ne-am tot frământat cum să-i mulțumim îngerului de om care a făcut o faptă bună pentru noi, ce să-i dăruim să nu-l jignim sau să pară spagă. I-am trimis o fotografie cu noi toți în deșert însoțită de un mesaj de mulțumire, o cutie cu bomboane și un turn în miniatură cu Burk Khalifa. După câteva zile am primit un mesaj pe telefon:

” Am vrut să vă mulțumesc pentru cadoul primit din „țările calde”. Nu trebuia să vă deranjați…
E mai mult decât simbolic, pentru mine. E și o destinație aflată pe lista mea din viitorul apropiat. Iar poza vreau să o înrămez, să îmi amintească de faptul că mai există oameni care îmi apreciază munca și că nu costă nimic să faci un bine dacă se poate. Multă sănătate vă doresc, dumneavoastră și familiei!”

Și nu știu voi dar eu am simțit așa un val de recunoștință încît mi-au dat lacrimile.

Data articol: 21 ianuarie 2022
© 2025 Amalia Sterescu Designed by: Live Design