Cum motivezi angajaţii în perioadă de criză

Amalia Sterescu \ Cum motivezi angajaţii în perioadă de criză

Specialişti în resurse umane s-au întâlnit ieri în cadrul primei ediţii HR Summit Iaşi. Reprezentanţi ai companiilor de profil şi antreprenori în domeniu au abordat diverse teme de la succesiunea în management până la strategii de recrutare în online ori dezvoltarea personalului cu buget zero.

În jur de 100 de manageri în resurse umane au luat parte ieri la prima ediţie la Iaşi a HR Summit. Specialiştii ieşeni au aflat de la reprezentanţi de top ai companiilor de recrutare ori de la antreprenori din domeniul resurselor umane care sunt beneficiile verificării CV-urilor angajaţilor, cum să valorifice potenţialul salariaţilor sau cum să asigure succesiunea la vârful companiilor pe care le reprezintă.

Unul dintre subiectele intens dezbătute ieri a vizat motivarea angajaţilor, mai ales prin resurse nonfinanciare. „Pe fondul crizei, avem senzaţia că numai cu bani putem face lucruri pentru angajaţi, dar nu este aşa“, a punctat Mihaela Forgaciu, managerul unei companii de consultanţă în resurse umane. Acesta a precizat că există trei motive care îi determină pe angajaţi să acţioneze: „din dragoste, cu toate derivatele ei, de frică şi pentru bani“, iar fidelizarea cea mai bună se realizează prin recunoaşterea şi relaţionarea la nivel emoţional cu salariaţii. Totodată, Dan Berinde, director regional pentru Europa de Est la LIM Leadership, a menţionat că în organizaţii ar trebui create procese prin care angajaţii să fie încurajaţi să se dezvolte profesional, iar focalizarea ar trebui să fie aceste procese şi nu pe persoane.

„Angajaţi cariere şi nu candidaţi!“

Sfatul Amaliei Sterescu, Senior Business Consultant, speaker în cadrul HR Summit Iaşi 2013, în cadrul conferinţei „Succesiunea în management“, a fost: „Angajaţi cariere şi nu candidaţi!“. Aceasta a vorbit despre necesitatea ca în companii managerul să se asigure că există persoane pregătite să-l înlocuiască şi despre relaţia pe care mentorul trebuie să o aibă cu învăţăcelul. „Principalele investiţii ale mentorului sunt timpul, pe care îl alocă în cultivarea relaţiei cu mentee, cunoştinţele, experienţele şi expunerea“, a spus Amalia Sterescu.

Citiți articolul în întregime aici.

Data articol: 20 octombrie 2013
© 2024 Amalia Sterescu Designed by: Live Design