Crucificarea multinaționalelor – o bombă cu ceas
Am constatat în ultima vreme cum voci din politic sau presa locală încep să înfiereze din ce în ce mai sonor multinaționalele ce își desfăsoară activitatea în România. Câteva exemple:
- Că managerii români din multinațională sunt un fel de vătafi ce taie și spânzură, obedienți în fața străinilor sau fără putere de decizie pe verticalele lor;
- Că multinaționalele fură statul român și sunt un fel de lepră pe fața economiei naționale;
- Că multinaționalele au complotat și au trimis oamenii în stradă să #reziste;
- Că angajații din multinaționale sunt spălați pe creier și manipulabili;
- Apar mai des caricaturi cu corporatiști în diverse ipostaze.
Și exemplele de acest gen pot continua.
Nu fac un secret din faptul că mi-am început activitatea profesională în România postdecembristă, în multinaționale. Într-o epocă în care visul oricărui tânăr nu era să lucreze ”la stat” unde se practica managementul “cu bățul”, de tipul ”eu te-am angajat, eu te dau afară” sau unde sistemul pilelor și șpăgilor prima mai mereu în fața performanței ori unde salariile erau de mizerie – am ales sistemul multinaționalelor unde ți se dădea acces la instruire adaptată vremurilor, unde aveai parte de mentoring, aveai parte de promovare pe principiul competenței, unde erai recompensat adecvat, unde învățai ce înseamnă standarde înalte total opuse principiului ”vremea trece – leafa merge” – căci da, munceai, munceai pe rupte dar o făceai pentru că aveai aspirația, motivația și instrumentele necesare, pentru că ”sistemul”, așa cum era el creat îți permitea să îți croiești un drum profesional accelerat – prin forțe proprii. La vremea aceea a fura, șpaga, corupția – nu-și găseau locul în multinaționale, ele aparțineau unui alt sistem pe care tinerii de atunci îl urau, doar ei fuseseră pe baricade la Revoluție și împotriva lui luptaseră.
Șaisprezece ani bătuți pe muchie, o școală bună, cu bune și rele dar singura școală capabilă să ofere tinerilor din România anilor ’90 competențele necesare unui mediu de business competitiv! Este cunoscut faptul că de cinci ani nu mai lucrez într-un astfel de sistem, am propriul business – este o alegere personală, nu fac aici pe ”avocatul” multinaționalelor, clienții mei provin din zone diferite ale economiei – îmi permit însă să dau Cezarului ce-i al Cezarului și să atrag atenția în fața dezinformării.
Vă propun așadar un exercitiu de imaginație! Imaginați-vă că mâine veți citi în presă că, multinaționalele care au creat cele mai multe locuri de muncă în România (le știți voi) au decis să aleagă o altă destinație mai prietenoasă pe harta lumii, pentru investiția lor. Îsi vor închide brusc ușile elegante ale birourilor lor și milioane de oameni din toată țara vor fi disponibilizați brusc. Cum arată acest scenariu în mintea voastră? Cum ar arăta România dupa un astfel de scenariu? Este pregătit Guvernul pentru un astfel de scenariu?
- Angajații se vor bucura temporar poate de pachetele de recompensare oferite dar brusc îi va lovi realitatea crudă. Unde să se angajeze? La stat? Unde anume căci sistemul e ticsit. În afara țării? Europa deja are alte mecanisme anti-migrație. Cu ce își vor plati creditele? Cum își vor mai susține familia?
- Cine va deveni plătitorul principal de taxe și impozite la bugetul de stat? Va fi suficient pentru a susține economia? De unde mai susținem ambitioasele planuri guvernamentale în politici sociale atunci? Cum se vor modifica taxele oricărui cetățean atunci?
- Cine să mai educe tinerii ieșiți de pe băncile școlii năuciți de realitatea business-ului ”capitalist”, o realitate pe care un sistem educațional românesc perimat nu a putut să o susțină prin curricule de învățământ adecvate? Bugetele de training ale multinaționalelor din 1990 până în prezent depășesc miliarde, miliarde investite în instruire. Unde vor mai face tinerii internship, unde își vor exersa teoria și cine va mai cultiva manageri pregătiți pentru economia în care funcționăm azi?
- Cine va mai putea genera constant locuri de muncă bine plătite în peisajul românesc nu numai în București dar și în principalele orașe ale țării? Multinaționalele au creat roluri noi pe piața muncii în România, joburi inexistente în codurile de meserii , au creat oportunități de job pentru tinerii absolvenți și uneori au fost singurul motiv pentru care tinerii au ales să rămână în țară – pentru că aveau șansa să lucreze undeva unde să fie plătiți decent pentru munca prestată. Cine va mai genera constant locuri de muncă?
- Ce se va întâmpla cu toate firmele antreprenoriale ce și-au dezvoltat modele de business ce se bazează în principal pe contracte cu multinaționale? Cu toate miile de furnizori ce-și câstigă o pâine cinstită lucrând cu multinaționalele?
- Cât de independentă va mai fi o presă înfometată și lipsită de aportul bugetar al multinaționalelor?
- Nu multinaționalele au ucis locurile de muncă din orașele țării unde industria României a fost vândută de decidenții statului român pe bucăți. Ce se va întâmpla cu locurile de muncă în orașele defavorizate prin plecarea puținelor organizații mari ce au avut curajul să investească local? Vor deveni acele orașe muritoare de foame?
Într-un scenariu în care crucificăm multinaționalele trebuie să fim conștienți că există și reversul medaliei, nu numai că nu mai poți atrage investiții considerabile din partea altor multinaționale dar le poți pierde ușor și pe cele pentru care alți români au luptat din greu să le aducă în peisajul mioritic. Crucificarea multinaționalelor poate fi o imprudență costisitoare pentru România!
S-a vorbit recent în presă despre “Managerul de multinațională ca vătaf ce taie și spânzură” – eu întâlnesc zilnic manageri de multinațională și antreprenori ce se luptă să atragă business în România, care chiar daca nu au nivelul de împuternicire necesar în organizație, pe verticalele lor , se zbat pentru echipele lor, pentru a crește imaginea României ca destinație potrivită de noi investiții – acest efort, nu îl mai cuantifică nimeni! E ușor să arăți cu degetul la uscături, ele sunt peste tot, dar nu avem obișnuința să recunoaștem eforturile celor care (manageri români de multinațională, consultanți sau antreprenori ) aduc business în România prin calitățile lor de a influența, prin viziune și leadership autentic.
S-a spus “multinaționalele fură statul roman”. Eu tare mi-aș dori o comisie care să analizeze furtul la vârf în România fie el în multinațională fie la vârful instituțiilor publice sau combinat – când sunt cazuri concrete – și apoi cu cifrele în față și cu legislația în vigoare să tragem linia și să lăsăm legea să fie aplicată corect și echitabil! Cam cum credeți că va arăta scorul?
“Corporatiștii sunt spălati pe creier” s-a spus – nu neg, mai sunt pe ici pe colo ca în orice zonă dar orice generalizare este păguboasă și nu ajută la nimic! Nu sunt mai spălați pe creier decat alții prinși în propriile limitări ale sistemului din care fac parte.
Când într-o societate lucrurile nu merg bine, puterea politică arată cu degetul o categorie anume caci “divide et impera” funcționeaza ântotdeauna. Pensionarii, sistemul public nereformat intenționat, medicii, profesorii – fac parte din realitatea noastră românească. E dureros să vezi părinți pensionari ce-și numără bănuții de pe-o zi pe alta, la fel cum e dureros să vezi un spital nou construit dar gol fără de doctori căci au plecat care încotro – ori dascăli îngropați de sistem în birocrație și nepăsare! E dureros să vezi părinți ce se despart de copii la vârsta liceului trimițându-i în țări străine pentru că așa speră să-și croiască un drum mai bun în viață. Si da, e dureros să știi că în țara aceasta sunt sute de mii de copii abandonați la bunici, rude sau ai nimănui pentru că părinții au plecat peste granițe în speranța că vor avea mai mulți bani să le ofere o viață mai bună. Și da, că în România lui 2017 sunt încă mulți muritori de foame. E dureros să vezi cum românii (politicieni, media) învrăjbesc alți români într-un context în care lumea stă ca pe un butoi cu pulbere, în care speech-ul naționalist e în floare.
Si aici ajungem la miezul problemei! România are multe probleme postdecembriste pentru care statul de drept a adus prea putine soluții viabile. Înfierarera corporațiilor este un nor de praf menit să distragă atenția, un reflex comunist de a arăta cu degetul la cei ce o duc aparent ceva mai bine.
Divide et impera! Nu vom construi nimic înfierând și punând reflectorul pe o anumită categorie a acestui popor așa cum comuniștii au făcut-o cu burghezia la vremea respectivă.
Vom construi și vom găsi soluții reale cand vom promova și sustine electoral un alt tip de leadership politic. În care se prezintă o viziune de țară credibilă si tangibilă, în care programul politic nu e praf în ochii electoratului amețit de programe media ce-ți tâmpesc încet dar sigur creierul. Când vom reprezenta România nepătați în forumurile lumii, când vom avea coloana vertebrală și scaunul/titlul pompos va fi nimic pe lângă interesul țării! Când vom aduce la putere oameni experți în domeniile pe care sunt puși să le conducă, a căror părere este ascultată și nu lingăi gata să-și pună semnătura pe aberații cu iz politico- balcanic. Când vom înțelege că nu putem conduce prin învrăjbirea unui neam zăcut de 50 de ani de comunism și alți aproape 30 de ani de tranziții dureroase. Când ne vom ridica peste moștenirea turcă, fanariotă, comunistă și vom conduce corect, cinstit și cu dragoste față de România. În vremuri tulburi e nevoie de unitate națională nu de învrăjbire.
Partea proastă este că un alt tip de leadership revine la modă: Putin, Trump, Orban, Le Pen sunt doar câteva exemple și din încrâncenarea naționalismului lor va ieși un alt model de a conduce lumea pentru care suntem noi românii oare pregătiți?
Și revin la exercițiul meu de imaginație: suntem pregătiți să citim titlurile mari pe prima pagină ”Începând de mâine companiile X, Y , Z.. iși închid business-urile din România!”?
Semnez aici nu ca fostă angajată în multinaționale, nu ca antreprenoare, nu ca mamă, soție ori fiică ci ca o româncă încă liberă să-și exprime părerea personală și accept evident să nu fii de acord cu mine.
Amalia Sterescu