Când transformarea digitală vine în curtea HR-ului!
Transformare digitală. Vezi asta scris acolo mare pe slide, subliniat, la categoria strategii cheie ale organizației și ai sentimente confuze: pe de-o parte nu te simți confortabil cu subiectul, ești un imigrant digital, nu te-ai născut în era Internetului, de multe ori poate îți spui sieși că nu ești o persoană tehnică… Când te mai ”revolți”, în interiorul tău, în fața schimbării poate că îți mai scapă acel ” Dar ce legătură are asta cu HR-ul?”
Pe de altă parte simți cumva că senior managementul companiei are mari așteptări de la HR pentru a gestiona încă o data o schimbare culturală și de mentalitate de proporții cum este transformarea digitală și asta te mobilizează, te aduce iar și iar în postura de a căuta cele mai potrivite soluții astfel încât strategia să devină realitate. Căci da, când vorbim de transformare digitală a organizației nu vorbim neapărat de tehnologie, de decizii legate de aceasta ci vorbim de un proces mult mai amplu de schimbare de mentalitate, proces care trebuie să demareze de sus în jos.
Chiar dacă transformarea digitală poate nu a fost încă îmbrățișată la nivel strategic de organizația ta trebuie să cunoști că la nivel global echipele de senior management nu sunt încă pregătite să gestioneze un astfel de proces amplu motiv pentru care în general ochii rămân ațintiți către HR pentru a veni cu soluțiile potrivite implementării procesului de schimbare, care repet nu are neapărat legătură cu tehnologia ci cu schimbările produse în mediul de afaceri datorită avansului tehnologic.
Numai 52% din executivii marilor corporații consideră ca au un IQ digital puternic (PwC study 2018)
47% din liderii din zona de business, menționează că procesele de transformare digitală au cam șters anumite granite între roluri și responsabilități – de exemplu între Chief Digital Officer si Chief Technology Officer. Cifrele estimate pentru viitor sunt însă convingătoare:
- Până în 2021, 2.1 trilioane USD vor fi investite în procese de transformare digitală ceea ce va produce o schimbare la nivel de obiective strategice în organizație, rolurile celor la nivel de C-level se vor schimba. (Financial Times Focus & Aptio report 2019)
- La nivel global va avea loc o creștere cu 300% a rolurilor de digital leadership (Avado study)
- Până în 2020, executivii marilor companii prezic că 47% din revenue va fi influențat de digital. (Forrester Report).
În acest context nevoia liderilor de HR de a se instrui în gestionarea procesului de transformare digitală, de a sensibiliza leadership-ul la nevoia de a dobândi competențe ca digital literacy și de a-și asuma rolul de agregator al tuturor inițiativelor de transformare digitală din companie – devine un imperativ! Cum te pregătești?
- Caută să înțelegi cum impactează dezvoltarea tehnologică – organizația ta, participă la cursuri și conferințe de profil, citește articole de specialitate. Apoi întreabă-te într-un exercițiu individual sau alături de echipă: Cum se schimbă comportamentul clienților voștri în era digitală? Cum mai arată tabloul competitorilor voștri dar nu al celor direcți arhicunoscuți ci coopetiția sau competiția asimetrică? Câte inițiative inovative se pilotează acum în organizație? Cum vă folosiți de big data? Cum se schimbă în noul context ceea ce propuneți pieței (value proposition)?
- Clarifică cu echipa de senior management ce face și ce nu face HR în gestionarea procesului de transformare digitală – cine conduce acest proces în organizație și cine îl sponsorizează? Întrebări și clarificări vitale care vor evita suprapuneri de roluri și frustrări.
- Fii proactiv în a anticipa cum se schimbă profilul de leadership în contextul transformării digitale! Care sunt competențele pe care un leader trebuie să le manifeste pentru a susține cu succes un proces de transformare digitală? Cum se schimbă procesul intern de asesare a viitorilor lideri în acest context? Dar cel de recrutare? Ce schimbări vom aduce sistemului de măsurare a performanței astfel încât să creasca nivelul de IQ digital al întregii echipe manageriale? Ce sistem de expunere la proiecte cross-funcționale se poate crea pentru cei incluși în talent pool astfel încât să avem o accelerare a competențelor din zona digital?
- Team Branding – Care este oportunitatea HR de a-și întări rolul strategic în organizație ca partener de business în contextul acestui proces de schimbare? Ce oportunități de a întări brandul echipei HR la nivel regional există? Ce initiative derulate cu succes pe plan local în zona de digital transformation pot fi preluate la nivelul organizației regionale sau globale? Cum ne comunicăm poveștile de success sau ceea ce am învățat din erorile noastre? Căci da, în contextul în care transformarea digital a organizaței estompează roluri și crează altele noi, HR-ul are reale oportunități de a se repoziționa la nivel strategic în cadrul organizației!
Fiecare lider din HR are propriile sale povești de succes, construcțiile sale relevante prin care viziunea companiei a devenit realitate. Fiecare lider din HR a gestionat sute de procese de schimbare de-a lungul experienței sale profesionale. Avansul tehnologic nu trebuie să sperie, e adevărat ca transformarea digitală implică o schimbare profundă în ADN-ul organizației însă în fața schimbării- nu uita cine ești, nu uita victoriile tale, nu uita toate acele realizări care au construit profesionistul care ești astăzi. Pășește pe acest drum cu încredere și permite-le și altora să te urmeze și să primească îndrumarea ta!
Articol preluat și de wearehr.ro