Contract pe periodă nedeterminată. Motivație expirată.

Termene peste termene: sarcini cu deadline strict, proiecte cu implementare la termen fix, evenimente cu termen prestabilit, contracte cu termene ferme – printre toate jonglam fiecare cum ne pricepem mai bine… Mai puțin cu un termen care ne dă întotdeauna de furcă – acel moment în care pe nesimțite, propria motivație pentru job-ul respectiv a expirat. De-am fi știut că există un astfel de termen…

La unii apare mai nou imediat după ce au acceptat oferta pentru job – ți-au făcut ochi dulci, te-au încântat și apoi te-au părăsit pentru prima ofertă ceva mai avantajoasă – deh, mercenariatul e în floare în țara asta.  La alții apare la puțin timp dupa încheierea recrutării, prin intervalul de formare/training – nu e de mirare că mai nou, mulți dau bir cu fugiții înainte să-și exercite jobul respectiv.

La alții însă, motivația piere brusc într-o zi ce nu prevestea nimic rău, când șeful (mereu șeful – până și statisticile mărețe de HR  spun asta) te-a tratat necorespunzător, ori când munca ta de ceva ani s-a dus pe apa Sâmbetei printr-o simplă schimbare de strategie prezentată regulamentar în Power Point…(Țin minte că, mai demult, în cazul meu, motivația  a pierit subit și irecuperabil  când așteptam un șef măreț să vină în România , o vizită cu potențial salvator pentru echipa respectivă, vizită anulată pentru că șeful măreț … nu și-a găsit locul preferat disponibil în avionul spre București).

Mai sunt și unii care au făcut un pact cu motivația pentru job-ul curent, și-au dat termene (sic!) și și-au spus ” fac jobul acesta până când reușesc să promovez, ori …reușesc să-mi cumpăr casă, ori …pănă când învăț tot ce se putea învăța ( hai ca am fabulat puțin aici, visez și eu frumos)…

Dar cel mai contagios efect îl au angajații – mai ales cei  în poziții de conducere, ce defilează în job cu motivația expirată – ca un virus cu potențial contagios devastator. Motivație decedată dar pachet de beneficii atât de fain! Ce mai contează că omul nu se mai simte demult pe drumul său? Creditul la bancă, educația copiilor, îngrijirea părinților trebuie să o suporte cineva. Ei sunt ”martirii” neștiuți ce poartă masca prefăcutei preocupări pentru business, se dau super ocupați doar ca să mai fure un pic de timp pentru a butona rețelele de socializare sau un joc pe laptop.

Și mai sunt ei, blazații în prag de pensionare – gardienii status-quo-ului! Nimic nu se schimbă în ograda lor, nimic din ce ar putea să-i forțeze să muncească mai mult sau să mai învețe ceva. Totul trebuie să decurgă conform planului. Cui îi mai pasă de motivația în job când încă ai un job în prag de pensionare?

Nici nu am pretenția că-mi pot imagina toate scenariile în care motivația pentru rol/job ne părăsește subit dar tare mi-aș dori să aflu și scenariile tale, măcar așa, ca schimb de experiență 🙂

Nu ne e clar ce ne pune butonul motivației pe off însă atunci când totuși ni se întâmplă, ar fi bine să fim vigilenți cu ceea ce simțim, ar fi decent să nu cream un efect de contagiune nedorit în echipă, ar fi onest să ne recunoaștem nouă în primul rând că s-a dus și să nu persistăm în situația respectivă căci insist:  fără de pasiune nu se nasc cariere, nu se construiesc minuni ci doar se trăiește mediocru. Părerea mea, nu aruncați cu pietre!

Dă-ți o șansă să te regăseti pe drumul tău, acolo unde ochii îți strălucesc de pasiune, mintea plăsmuiește febrilă până târziu în noapte, acolo unde ideile prind viață și sufletul se bucură de propria-ți reinventare. Meriți asta!