Antreprenoare sau Corporate lady: nu te mai autosabota!
Când antrenez pe cineva în public speaking și vine vorba de publicul din sală, spun ceva ce-i pune pe oameni ușor pe gânduri, dar îi face și să zâmbească – ceva ce îndrăznesc ă vă mărturisesc şi vouă aici: Nu există combinaţie mai letală pentru un speaker, cu atât mai mult femeie, decât să stea în faţa unei audienţe predominant feminine, inteligente, iscoditoare, cu un simţ critic ca bisturiul unui chirurg. Automat eşti scanată şi vocea aia autosabotoare din capul tău începe să danseze cu tine: Oare îmi stă părul bine? Rochia e ok? Şi ca speakerul să fie şi mai pus în dificultate atunci e musai să-l pui să vorbească după masa de prânz când tonusul multora se cam duce la culcare…
În 2013 tocmai făcusem primii paşi pe un nou drum în cariera mea, o tranziţie de la corporate la antreprenoriat. De atunci multe lecţii am învăţat, o parte din ele le-am împărtăşit publicului larg în peste 60 de conferinţe la care am fost speaker din 2013 încoace sau pe blogul meu. Altele le-am împărtăşit clienţilor mei şi poate că nu întâmplător 80% din clienţii mei din zona de consultanţă, personal branding sau tranziţie în carieră, sunt femei. Aşa am întâlnit o varietate de doamne cu problemele, speranţele sau neputinţele lor…
Am lucrat cu: antreprenoarea ce îşi pierduse pasiunea pentru business-ul ei, dar ea nu realiza încă asta; am întâlnit o mamă cu 2 copii, rămasă fără job, frământată şi neştiutoare în a-şi căuta job-ul potrivit, incapabilă să se valorizeze pe piaţa muncii după ce a stat 2 ani acasă (e drept că unii angajatori chiar cei de top – au această idee greșită că dacă ai fost în concediu de maternitate ai suferit cumva şi o lobotomizare şi nu mai ştii cum se fac lucrurile în mediul de business). Am lucrat cu antreprenoarea ce-şi dorea cu ardoare să treacă cu business-ul la următorul nivel, însă îi lipsea strategia… Am întâlnit şi corporate lady cu inima frântă, incapabilă temporar să îşi rezolve atribuţiile legate de rolul său solicitant, cu o nevoie teribilă de echilibru emoţional. Şi am întâlnit şi mama singură antrprenoare, pionieră în munca ei, cu provocări multiple legate de mentalităţi locale. Am întâlnit şi lucrat de asemenea cu o mamă a trei copii, profesor universitar, ce îşi dorea o extindere a zonei de expertiză, o tranziţie la antreprenoriat, dar nu avea curajul necesar. Am întâlnit deseori doamne din corporaţii fără motivaţie pentru rolul curent, dornice de schimbare şi transformare, însă fără o idee clară apropos de cum s-ar creiona viitorul pentru ele… Am întâlnit tinere antreprenoare ezitante şi nepregătite să iasă încă în faţă şi să arate lumii cât de extraordinare sunt… Am întâlnit femei manager care şi-au luat inima în dinţi şi au demarat în paralel proiecte de suflet – devenind antreprenoare… Am lucrat cu avocate într-un punct de răscruce al carierei, curajoase să o ia de la capăt….. Doamne din politică mult prea prudente în sistemul lor de operare într-o zonă cu prea puţine femei.
Toate aveau în ele comori aşa cum şi voi aveţi, insuficient puse în evidenţă, insuficient exploatate. În fiecare zăcea un vis bine ascuns în camera cea mai ascunsă a castelului lor. De ce ascuns? Din cauza acelor autosabotori din mintea noastră. Acel „nu o să mă descurc, nu voi putea, dar ce-o să zică lumea?” Vreţi să ştiţi cum ne sabotăm mai des? Iacătă:
7 Motive pentru care nu reușești să-ți atingi obiectivele de carieră
Câteodată ne ruinăm șansele de a atinge succesul și împlinirea prin ceea ce muncim. Iată o serie de bariere/blocaje pe care le întâlnim cel mai des:
- 1. Ne agățăm cu disperare de un titlu de job important.
Poate că eşti HR Director acum, dar te simţi mizerabil în acel rol în acea companie. Un alt rol însă de HR Manager se deschide la o altă companie, eşti reticentă întrucât consideri că e sub nivelul tău de pregătire. Din discuţia cu hiring manager afli că acel job era mult mai bine plătit, cu mult mai multe oportunităţi de învăţare şi cu mult mai multă flexibilitate la program… Eziţi însă apoi treci peste mentalitate şi accepţi rolul! Acum te feliciţi pentru că a fost una din cele mai bine mişcări în carieră pe care le puteai face..
- 2. Uneori ne gândim că a avea un job într-o firmă mare, multinațională este cea mai bună cale către siguranța financiară..
E uimitor cât de repede adoptăm anumite mentalități. Să ne amintim cât de sensibile au fost corporaţiile la jocurile financiare de pe Wall Street? Competiţia e atât de dură încât se întâmplă în fiecare zi fuziuni și achiziții – aşadar multe roluri dispar subit de pe schemă… E-commerce, automatizare, outsourcing – toate sunt elemente care transformă lumea multinaţionalelor. Azi, a lucra pentru un gigant corporatist nu mai e neapărat mai sigur decât a lucra pentru un antreprenor sau a fi tu însuţi unul!
3. E așa fain să rămâi blocată în zona de confort..
Ai o idee de business, dar amâni să devii antreprenor pentru că te simţi prea confortabil în rolul tău în lumea corporate? Câteodată, a deveni prea confortabil îţi poate distorsiona viziunea asupra carierei tale.
- 4. Nu te lăsa influențat de valorile după care se guvernează alți oameni.
Când iei în considerare valorile altor persoane şi nu ale tale atunci iei decizii pentru ei, nu pentru tine! Sigur, e important să cauţi sfaturi competente când faci o schimbare în carieră, însă nu te depărta de la valorile şi motivaţiile tale!
- 5. Nu mai gândi în negru și alb, gândește binar!
Nu aţi fost în situaţia de a alege dintre rochia A şi rochia B şi vânzătoarea să vă convingă că vă stă bine cu amândouă şi să le cumpăraţi pe ambele pentru că chiar aşa era? De multe ori gândim aşa: ori lucrez pentru o firmă, ori îmi fac propria firmă. Ori accept acel proiect, ori nu îl accept. Dar dacă am merge pe soluţii AB? Astăzi găsim mai mult că oricând joburi flexibile, sunt mult mai multe oportunităţi de a-ţi crea mediul de muncă ideal, dacă eşti pregătit să fii într-o zonă gri. Poţi fi şi angajat şi antreprenor. Poţi fi şi mamă şi antreprenor.
- 6. Suntem obișnuite să ne măsurăm valoarea după mărimea venitului lunar.
Şi aşa îi măsurăm şi pe alţii având în vedere că banii, salariul reprezintă uneori elementul comun al joburilor existenţe. Dar dacă ne-am uita la modul în care acea muncă de alimentează sufletul, modul în care corespunde cu valorile noastre? Dacă ne-am evalua cariera după alte măsurători cu o formulă care combină elementele monetare cu aspecte ce ne aduc bucurie, satisfacţie? În felul acesta ne-am deschide o lume plină de oportunităţi de carieră pentru noi…Sigur va trebui să vii cu propria ta formulă şi să încetezi să te mai compari cu x şi y.
- 7. Când punem un deadline fericirii
Am întâlnit recent o doamnă. Avocat, în jur de 50 de ani. Când s-a prezentat a spus că întotdeauna i-ar fi plăcut să fie designer, iar cei din jurul ei au confirmat imediat laudativ gradul ei de creativitate. Deci doamna a realizat că a fi designer ar face-o cu adevărat fericită şi atunci ce o opreşte? O dată de expirare imaginară, fiindcă ne imaginăm că dacă avem 50 sau 60 e deja prea târziu. Oare?
Avem tendința să ne autosabotăm de câte ori ne ignorăm talentele, pasiunile, vocea aceea interioară, acele calități care ne fac unice! Dacă te vei gândi la propria carieră ca la o formă de autoexprimare de abia atunci te vei putea bucura!
Luarea unor decizii legate de carieră poate deveni problematică pentru unii oameni. Ei pot veni uneori la mine și spun:
– Trebuie să decid ce voi face pentru restul vieții mele. Și eu îi intreb:
– Ce vrei să faci mâine?
– Pai trebuie sa merg la muncă…
– Nu te-am întrebat asta, ci ce vrei să faci cu adevărat mâine? Dacă ai doar o oră liberă, cum vei decide să-ți petreci acea oră liberă? Și dacă nu-ți dai seama cum poți fi happy în acea oră, atunci cum îți vei da seama ce vei face pentru tot restul vieții tale?
Dacă te decizi să faci ceva pentru restul vieţii tale ar fi bine să fie ceva ce îţi face plăcere şi nu ceva ce îți dă voie doar 2 săptămâni pe an să faci ce îţi place. Când iei decizii importante gândeşte- te la ele ca la filme de lung metraj, zi după zi. Dacă îţi vei schimba job-ul sau carierea va trebui să te scoli dimineaţa şi să faci asta o zi întreagă. Dacă nu e ceva ce are potenţial să te bucure, atunci ai dat de necaz…
Fiți puternice, fiți frumoase, ascultați-vă sufletul și actionați! Numai voi vă puteți clădi, transforma, conduce propria viață către destinația pe care vi-o doriți și nu către un port întâmplător!
Pentru o sesiune de coaching mă puteți contacta la office@amaliasterescu.ro. Pentru sfaturi utile legate de tranziția în carieră puteți accesa și acest minitraining: