N’are moșu’!

Am locuit o vreme la țară pe vremea când în bucătării apa potabilă nu era de găsit la robinet. Oamenii își aduceau proviziile de apă de la ceea ce se numea „cea mai bună fântână din sat”. În nopțile toride de vară cei mai intreprinzători se strecurau nopțile și își făceau aprovizionarea cu apă. Dimineața cei care se credeau harnici mergeau la fântână, se uitau în jos și găseau doar un lichid tulbure amestecat cu mâl. Se uitau apoi în sus resemnați. Dar nimeni nu-și punea problema să sape o altă … „cea mai bună fântână din sat”. Cam acolo suntem noi astăzi când vine vorba de resursele umane: NE-A CAM SECAT FÂNTÂNA!

În activitatea mea de consultant în zona de outsourcing și management, intru în contact cu profesioniști din industria outsourcing și nu numai. Și aud din ce în ce mai des mesaje ca cele de mai jos:

• „Trebuie să facem 40 de interviuri ca să reușim să angajăm un candidat!”– îmi spune săptămâna trecută la Iași un recruiter din IT&C.

• „Am fost la târgul de job-uri cu stand ca și în alți ani, îmi zise un mare angajator din București, nu știu ce se întâmplă, dar nu mai vin la job fair ca în alte ocazii”. Normal îmi spun: generația Z are alte forme de comunicare.

• „Nu știu ce sa mă mai fac cu personalul, îmi spune un hotelier client, îmi pleacă pe bandă și alții nu mai găsesc, în ritmul ăsta închid business-ul!”.

• „Nu mai găsim manageri în orașele de provincie și chiar dacă îi găsim nivelul lor de experiență este foarte scăzut – cei din București percutează mai greu la relocare și asta cu costuri mari”.

• „La noi programatorul e educat să facă totul de la A la Z, îl jignești dacă îi spui că trebuie să faca doar testing, îmi spune recent un manager din Software Engineering – Timișoara, pentru că așa au fost educați, dar în practică un client vrea să-i execuți bucăți din proces”.

• „O tânără antreprenoare îmi spune: nu știu ce să mă mai fac cu tinerii, nu vor să muncească, deși acasă nu au o situație roză, preferă să stea fără job decât să accepte un venit sub așteptările lor”.

Așadar, criza resurselor nu e un subiect plăcut pentru angajatori, el devine o durere constantă care numai trece cu soluții pe termen scurt cum ar fi războiul ofertelor sau creșteri temporare de beneficii. De fapt a aștepta să ne cadă candidații ca din tolba lui Moș Crăciun în timp ce noi nu schimbăm nimic și operăm cu același mindset ne va duce către același rezultate, iar Moș Crăciun va spune ceea ce a început să spună de câțiva ani atunci când vine vorba de candidații potriviți: N-ARE MOȘU’! Ei și spune-i asta unui investitor plin de speranță sau unui client ce tocmai te-a anunțat că la anul vrea să mai crești cu 150 de persoane.

Din ciclul să moară și capra vecinului – trebuie să comentez că această criză a resurselor este o criză globală! Din păcate România, în 2015 este pe locul 5 în lume în ceea ce privește dificultatea cu care angajatorii își acoperă pozițiile disponibile cu o deficiență de 61% în a-și acoperi pozițiile disponibile cum ar fi lucrători comerciali, agenți vânzări, roluri manageriale (conform studiului Manpower Group 2015).

Chiar și în acest context, la nivel global, trebuie să menționez că:

• Unul din 5 angajatori nu ia nicio măsura pentru a redresa criza resurselor!

• Numai 1 din 10 angajatori adoptă strategii de recrutare menite să adreseze pool-uri de resurse noi!

• Numai 1 din 20 de angajatori se uită să crească beneficiile sau să crească salariile angajaților!

• Doar 5% din angajatori își redefinesc criteriile de selecție!

• Doar 1 din 5 angajatori furnizează training și dezvoltare angajaților săi!

În România nu există educație pe reconversie profesională, nu există deschidere pentru adresarea unor alte pool-uri de candidați, nu se migrează dintr-o locație în alta, munca remote este încă la început, angajatorii încă investesc puțin în programe de managementul talentelor sau de dezvoltare și loializare a angajaților, nu mai atragem candidați pentru învățământul profesional, nu există un dialog constant între mediul de business și învățământ doar câteva inițiative care nu vor face primăvară, învățământul profesional nu mai atrage candidați.

Soluții? Iată propunerile mele:

1. Învățământ – Strategie națională pe termen lung!
2. Parteneriat strategic: Ministerul Educației – Mediul de afaceri! E nevoie de o armonizare a curriculei învățământului universitar cu nevoile mediului de afaceri.
3. Resuscitarea învățământului profesional!
4. Sistem de beneficii diferit pentru candidații calificați ce acceptă relocarea!

5. Legislație care să permită imigrarea mai facilă a talentelor spre România!
6. Educație pe reconversie profesională conform nevoilor mediului de afaceri!
7. Mindset shift – schimbarea proceselor de recrutare, adaptarea lor la cerințele generațiilor actuale, pregătirea studenților pentru realitate/ mediul de afaceri, reconsiderarea unor candidați neluați în considerare până acum!

Așadar, dragi angajatori oferiți cariere și nu job-uri! Deveniți o destinație pentru talente!

Moș Crăciun nu are în tolbă candidații potrivți, dar cu siguranță noi PUTEM să fim parte a soluției și nu a problemei, putem să înțelegem că e nevoie de schimbare ca să facem față creșterii, că e nevoie de o mai bună înțelegere a mixului de generații cu care lucrăm ca să acționăm targetat, că e nevoie să ne uităm cu alți ochi la procese ca recrutarea, dezvoltarea, motivarea și loializarera angajaților și atunci îl vom chema pe Moș Crăciun doar ca să ne aducă un zâmbet în suflet și nu să ne rezolve o problemă!