Poșeta doamnei – o junglă inaccesibilă bărbaților

– Știi cumva unde e cheia de la dulapul din subsol? Zise el, cu o tensiune crescută în voce și o nemulțumire surdă de soț forțat să facă ceva prin casă când el avea chef să facă… nimic, pe fotoliul său. (Au încuiat recent acel dulap pentru că puștii obișnuiau să folosească șurubelnițele pe post de săbii în bătălii imaginare între cavaleri, iar într-o zi puțin a lipsit să nu-și scoată un ochi).

 – Caut-o în geanta mea! Se aude vocea ei din cabina de duș.

 – Apoi eu în ”jungla” aceea nu caut! Zise el decis și morocănos…

 – Ai zis cevaaaa? Întreabă ea mai mult de formă în timp ce își studiază ultimele riduri în oglindă… și zâmbește numai gândindu-se cum ar arăta mimica feței lui în timp ce îi va deschide tacticos poșeta uriașă în care numai încărcătorul de la laptop nu a mai încăput azi…  Ar fi ca atunci când își caută cravata preferată în dulap și chiar daca ar avea doar 3 obiecte pe un raft – tot nu o poate repera. D-apoi o biată cheie într-o poșetă de firmă îndesată lamentabil cu toate minunile utile și… inutile?

Din principiu, soțul meu nu îmi umblă prin geantă, dar daca ar face-o, ”jungla” aceea la care fac unii referire l-ar minuna de-a dreptul. Când urmăresc fugar vreun test rapid făcut la TV doamnelor de pe stradă atunci când vreun cârcotaș intervievează niște gazele și le întreabă  malefic ”Ne puteți arăta ce obiecte aveți azi în geantă?!” – mă trec fiorii! Nu de alta, dar recapitulez în gând o listă luuuungă de chestii utile și inutile pe care chiar n-aș avea chef să le arat.

În anii comunismului poșetele erau niște chestii minuscule cu vreo 4 variații de culoare: negre, albe, roșii și maron. Îmi amintesc că mama își ținea în geantă un portofel, o batistă, un ruj, o oglindă  și cheile de la casă. Am ajuns recent la concluzia (greșită poate, dar e concluzia mea) că, cu cât preocupările doamnelor sunt mai diverse și cu cât doamnele sunt mai preocupate de carieră, cu atât mărimea poșetei e mai mare. Parol! Păi cum să mai încapă Mac-ul, 2 tipuri de încărcătoare, telefonul nr. 1, telefonul nr.2 ( da, da – nu mă credeți?), ultimul parfum cumpărat, șervețelele umede, cheile de acasă, de la birou, de la mașină, uneori și câte un pampers pentru cel mic deoarece nu se știe niciodată sau o bavețică, fardurile, oja de rezervă în caz de urgență, hârtii, mape, facturi, portofelul cu maldărul de carduri bancare și de loialitate, medicamente (pentru că nu se știe…) și mai continui, dar continui fără sens, pentru că știți ceva?

Ce e în geanta unei doamne, o privește personal. Dă-i unei doamne active o geantă minusculă și va fi nefericită instant. Ce cară ea în geanta aia uriașă, nu e treaba nimănui – hai să spunem poetic că face parte din misterul ei feminin și acceptați-o ca atare!

Acum fără să par fițoasă (că nu-mi stă în fire), nicăieri în lume nu mi se vinde o poșetă mai frumos decât pe 5th Avenue în New York unde, în general un domn dintr-o minoritate sexuală are atâta prețuire pentru o poșetă încât o ia de pe raft ca un artist ce își prezintă opera, o mângâie în timp ce adjective minunate îi ies de pe buze, o scutură ca să văd cât de elegant i se așază pliurile, mă invită să o port ca pe o piesă de artă. Sunt siderată de priceperea cuvintelor sale, dar mental mă întreb: oare câte chestii pot să pun în ea?

Oare, de-am putea lua tot ce ne dorim în poșetă, cât de mare ar trebui să fie acea poșetă? Și cât de libere ne-am simți purtând o poșeta ce conține doar un card bancar și un ruj? Sigur – poșeta poate să denote o stare de spirit,  o atitudine  sau un statut. E atât de simplu să judeci dupa aparențele exterioare? Ce e înăuntru – aia face diferența!

Articol publicat în Revista Bulevard (21 iulie 2014).

 Credit foto: Laura Bâlc