Mici secrete de călătorie – azi India

Amalia Sterescu \ Mici secrete de călătorie – azi India

Fie că sunt în călătorii de business sau personale – diversitatea culturală mă fascinează întotdeauna. Fie că avem experiențe plăcute sau mai puțin plăcute din călătoriile noastre, adunăm în bagajul nostru învățăminte pe care uneori le împărtășim altora ca fapt divers sau rămân uitate în sertarele aminitirilor până când, cumva le resuscităm din nou. Iată mai jos o primă serie de “travel tips” sau mostre ce necesită sensibilitate la diferențe culturale – din călătoriile mele. Astăzi India!

• Dacă vrei să cumperi suveniruri specifice zonei, cere șoferului să te ducă în bazar (în New Delhi de ex) căci altfel aterizezi în magazine super scumpe unde vânzătorii sunt atât de convingători și șarmanți încât cu greu scapi fără să lași min 100 USD;

• Când o persoană din India îți spune că autobuzul face 3 ore până la destinația x și că da, are și aer condiționat – te rog nu lua informația ca atare. Timpul în India are alte valențe fie că e vorba de „imediat vine nota de plata” , vine ea dar după o oră – fie că e vorba de o călătorie cu un mijloc de transport.. Cea mai lungă călătorie din viața mea am făcut-o în India, un drum din New Delhi în Shimla (Himalaya) trebuia să dureze 4 ore și a durat …14h. Să vă explic cum a fost drumul înapoi noaptea prin curbele șoselelor Himalayei cu stilul de condus local?

• Dacă mergeți în partea de Nord a Indiei să nu vă mire ciucurii negri imenși de sub stopurile fiecărei mașini – sunt elemente de cult. Fiecare mașină se sfințește după cumpărare la templu iar acei ciucuri imenși îi apără pe aparținători de rele.

• Dacă ai părul blond și mergi în India – vei fi vedetă, toată lumea va dori să facă poze cu tine pentru că în India și în regiune în general, oamenii cu părul blond aduc noroc;

• La templu intri numai descălțat – nu contează că afară musonul a făcut ravagii pe trotoarele absente și calci direct pe noroi sau pe chestii mișcătoare – încălțările rămân pe trotuar, în rafturi special amenajate și gestionate de oameni ce se ocupă special de asta;

• Dacă ești femeie, în India, după înserat nu mergi niciodată singură – ci numai însoțită de 3-4 persoane masculine de încredere, numărul violurilor și al persoanelor ce locuiesc pe străzi este foarte mare;

• În întâlnirile de business, bărbații indieni mai tradiționaliști vor evita să dea mâna cu tine sau dacă o fac nu se simt foarte confortabil – în cultura indiană a atinge femeia altcuiva e tabu;

• Dacă nu îți place mâncarea foarte spicy, roagă bucătarul să nu pună curry sau alte condimente indiene pe care le vei găsi chiar și în înghețată. Nu se va abține și tot va scăpa un condiment, două dar totul devine mai suportabil;

• Dacă vrei să nu suferi de diaree acută în timpul călătoriei tale sau după – te rog nu consuma decât apa îmbuteliată ( mărci sigure) nu mânca fructe ce sunt spălate în general cu apa de la robinet iar pe dinți, știi regula, te speli doar cu apa plată.

• Dacă ești tentat să faci fotografii oamenilor sau mai ales copiilor fă-o cu discreție, de multe ori asta deranjează sau trebuie să dai un mic bacșiș pentru asta.

• Alege întotdeauna o firmă de transport care oferă șoferi ce știu limba engleză, dar engleză nu altceva…Altfel riști să ajungi ca mine la alt aeroport…

• Dacă ești invitat în casa unui coleg, nu refuza nimic din ceea ce îți este oferit de gazdă ca mâncare sau băutură – refuzul e considerat nepoliticos;

• Dacă primești un dar de la un prieten , coleg indian – neobișnuit cu obiceiurile societății vestice – te rog nu îl deschide în fața sa, bucură-te, mulțumește-i și spune-i ulterior cât de mult ți-a plăcut.

• Nicăieri în partea asta a lumii nu găsești prețuri mai bune la diverse branduri decât în mall-uri, nici măcar în China (și nu mă refer la fake-uri)

• Nu fi surprins dacă la o ieșire în club, băieții dansează într-o parte și fetele în altă – face parte din obiceiul locului, tu e musai să dansezi, se vor bucura să te învețe mișcări noi căci ei toți dansează fabulos de bine.

• Să nu te mire că șoferii în India nu au oglinzi laterale, limbajul claxoanelor și mica înțelegere funcționează de minute chiar dacă se circulă pe n benzi.

• Nicăieri ca în India nu am întâlnit servicii mai bune că la hotelurile de 4 – 5 stele. Te simți cu adevărat răsfățat, abundență de personal, calitatea serviciilor și a mâncării, grija pentru fiecare detaliu – totul te face să te simți minunat.

• Dacă nu ați experimentat micile revolte locale, ați pierdut o experiență unică. În timpul revoltelor nimeni nu are voie să lucreze, chiar și marile companii își trimit oamenii acasă – e mandatoriu.

• A vorbi despre sistemul castelor cu un locuitor al Indiei este Tabu.

• În unele zone, căsătoriile aranjate încă sunt o practică curentă iar tinerii căsătoriți locuiesc în general împreună cu toată familia lor.

Data articol: 6 martie 2012
© 2024 Amalia Sterescu Designed by: Live Design