Când mă voi pensiona …

Resimţi oboseala după o zi de muncă, umerii ţi-au adunat parcă mai multe griji ca altădată. Conduci mecanic în drum spre casă, nu mai ai chef să asculţi nici măcar muzica preferată, vrei linişte. Telefonul sună neîncetat şi, cu un gest plictisit, îl pui pe silent şi îl arunci pe bancheta din spate. Începe ploaia, care-şi face bine treaba de sanitar al oraşului ăsta îmbâcsit cu de toate. Deschizi geamul pentru o porţie de aer, simţi trecător miros de iasomie şi trandafiri şi-ţi aduci aminte că încă e primăvară. Ştergătoarele se mişcă stânga-dreapta lent, le urmăreşti pentru o vreme din plictiseală, în timp ce aştepţi la semafor. Respiraţia începe să ţi se regleze uşor, după mişcarea regulată a ştergătoarelor, te înfigi mai bine în scaun, gândurile tale fug şi mintea ta începe să brodeze pe marginea acelui ‘Când mă voi pensiona, Eu am să …’

… am să merg la pescuit în fiecare săptămână;

… am să colind lumea în lung şi în lat şi am să fac lucruri neobişnuite în fiecare zi;

… am să stau în căsuţa mea plină de verdeaţă şi flori şi am să stau la taclale cu prietenii, cu o cafea bună în faţă;

… am să mă joc cu nepoţii mei, vom face lucruri haioase, aşa cum nu am apucat să fac împreună cu copiii mei pe când munceam haotic;

… voi scrie cartea aceea pe care o începusem cândva şi zace de ani în sertarul din biroul meu;

… voi pune ordine în toate fotografiile şi amintirile de familie – ‘Până când să mai amân asta?!’;

… voi merge încă o dată pe strada copilăriei mele, acolo unde a început totul;

… le voi spune celor dragi în fiecare zi cât de mult îi iubesc şi cât de mult înseamnă pentru mine;

… voi avea restaurantul meu şi pivniţa mea cu vinuri de colecţie;

… mă voi retrage în acel loc unde mi-am promis întotdeauna că voi reveni şi mă voi bucura de frumuseţea lui mulţumind că exist, în fiecare zi;

… am să …

Claxonul turbat al tipului din spate te trezeşte din reverie. Da, ştiu, nu am apăsat acceleraţia în prima secundă după ce s-a făcut verde la stop şi acum fac coadă în spatele meu constipaţii ăştia cu vorbe urâte la gură. Aventura gândului tău de câteva minute te-a calmat. Uite, s-a oprit şi ploaia! Ţi-a rămas starea de bine, pentru că te-ai văzut în gând făcând toate cele de mai sus şi simţeai fericire. Încă simţi mirosul ploii şi al primăverii.

Dar oare de ce la pensionare şi nu acum? Oare nu aş putea să demontez acel vis despre pensionare şi să îl aduc în realitatea mea, bucăţică cu bucăţică, în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare an, de aici înainte? Da, ştiu, oamenii au nevoie de lucruri la care să viseze, de obiective pe care să le atingă, însă nu mă pot abţine să nu menţionez că prea des auzim sintagma: “S-a prăpădit săracu’! De abia se pensionase de un an…”

Şi dacă destinul va dori să nu îţi mai permiţi acest lux numit Timp? Dacă viaţa ta de pensionar nu va exista niciodată la modul în care ne imaginăm lucrurile azi? Şi dacă mintea ta va regândi întreg conceptul de “pensionare”, cu relaxarea, plăcerea şi activităţile corespunzătoare, într-o nouă formulă … mai timpurie, mai actuală?

Nu mai amâna! Trăieşte-ţi viaţa frumos! E mai bine ca la vârsta senectuţii să îţi aduci aminte cu plăcere de o viaţă trăită frumos şi din plin decât cu regretul că ai muncit îngrozitor de mult şi că nu ai apucat să faci mare lucru din … ‘visul tău de pensionare’.

Pune acum pe hârtie ce ai răspunde la întrebarea ce ţi-ar plăcea să faci când te vei “pensiona” şi vezi ce anume poţi realiza începând chiar de Acum!

Articol publicat în Revista Bulevard (2 iunie 2014).

Credit foto: Laura Bâlc